Într-o zi am mers într-o cafenea. La masa de alături era o familie: tatăl, care avea în jur de 35 de ani, fiul său de 4-5 ani și bunica, care era, probabil, mama bărbatului. Am comandat un ceai și o prăjitură. Băiatul voia să-și bea ceaiul, dar este prea fierbinte. Le-a spus adulților: „Este prea fierbinte”. Bunica se întoarce spre el și îi spune iritată: „Nu mai este fierbinte, nu inventa!”
Tatăl a atins ceașca, dar bunica l-a distras și au continuat să discute. Băiețelul a încercat din nou să atragă atenția asupra sa, iar bunica i-a răspuns deja cu răutate: „Destul! Bea-l și taci!” Și se întoarce spre tată. Băiatul, după o mică ezitare, a suflat în ceai și a băut puțin. Apoi s-au ridicat și au mers spre ieșire. Pe drum, bunica i-a reproșat nepotului: „Dacă te vei mai comporta așa, nu te vom lua nicăieri”.
Să revenim la copil: ce a învățat din această situație?
— Că problemele sale nu sunt importante și că nici el nu este important.
— Că nu poți vorbi cu voce tare despre problemele tale.
— Că nu poți cere ajutor: fie te vor certă, fie te vor ignora.
— Că nu poți avea încredere în propriile sentimente și senzații. Alții știu mai bine cum te simți într-o anumită situație.
— Că cei dragi se pot îndepărta de tine doar pentru că ai spus că ai o problemă (în acest caz, ceaiul fierbinte).
— Că tata nu te va proteja.
— Că tata este mai slab decât bunica. Pentru că nu te-a apărat. Apoi această proiecție va cădea asupra tuturor bărbaților și femeilor și asupra sa.
Lista poate continua, dar considerăm că aceste detalii sunt suficiente. Întreaga situație a durat aproximativ 10 minute. Cred că asemenea situații se repetă acasă, în comunicarea dintre membrii acestei familii. După câteva repetări lecțiile vor fi învățate pentru întreaga viață.
Foarte mulți copii au parte de asemenea situații. Suntem produsul unei astfel de „educații”. Nu ne auzim pe noi înșine, nu avem încredere în noi, ne concentrăm pe ceilalți și ne ascundem necesitățile într-un colț îndepărtat.
Când mă simt prost înseamnă doar un singur lucru: mă simt prost. Acestea sunt sentimentele mele și am încredere în ele. Și sunt obligat să mă protejez prin orice metodă. Nu trebuie să mă gândesc de ce o persoană mă face să mă simt prost, să încerc să o înțeleg. Nu trebuie să analizez dacă a avut sau nu o copilărie dificilă. Las-o să se gândească singură, nu este problema mea.
Abilitatea de a te proteja, de a-ți defini limitele contribuie la creșterea stimei de sine. Capacitatea de a privi o situație prin ochii altei persoane, de a-i înțelege motivele, de a nu te enerva, de a o accepta așa cum este și de a ierta. Sau nu. Și numai după ce veți parcurge această cale veți putea găsi fructul magic, indiferența.
Și după aceea veți putea accepta oamenii așa cum sunt. Și veți conștientiza faptul că suntem cu toții în interiorul nostru niște copii pe care adulții i-au învățat cândva să se trădeze. Și ne doare. De aceea nu trebuie să înmulțim această durere.
Am fost învățați din copilărie să nu avem încredere în sentimentele noastre, ni s-a spus: „Nu este bine să reacționezi așa. Tu ești vinovat!”. De aceea mai întâi trebuie învățați să aveți încredere în sentimentele voastre, să le prezentați lumii și să vorbiți despre ele. Nu le povestiți tuturor, doar celor care vă vor putea înțelege. Apoi învățați să stabiliți limite clare.