Top 9 caracteristici ce denotă un apartament tipic englezesc!

Întrebați o persoană obișnuită, ce știe despre viața britanicilor. Ca răspuns, probabil va spune că oamenii din Marea Britanie adoră ceaiul. Va avea absolută dreptate: aproximativ 165 milioane de căni de ceai se beau aici în fiecare zi și aproape toată lumea îl consumă cu lapte. Dar cultura ceaiului nu este singurul lucru care distinge această țară de celelalte.

Drag cititor, echipa Fă Singur cu mare interes a aflat despre apartamentele rezidenților britanici obișnuiți și a descoperit prin ce se diferențiază locuințele tipice englezești de ale noastre.

1. În băi nu sunt prize electrice. 

Conform legii, băile din Marea Britanie pot fi dotate cu prize numai dacă distanța de la cadă și duș este de cel puțin 3 metri. Întrucât băile din case și apartamente sunt de obicei mici, nu au prize. La ei, de exemplu, e obișnuit să se instaleze o mașină de spălat în bucătărie.

2. Lumina în baie se pornește de la o lampă cu șnur. 

Comutatoarele obișnuite reprezintă un mare pericol în băi din cauza umidității ridicate. Cea mai optimă soluție din punct de vedere al siguranței sunt întrerupătoarele montate pe tavan. Pentru a aprinde și opri lumina, trebuie să trageți de șnur.

Desigur, se folosesc și comutatoarele obișnuite, dar pot fi instalate doar în afara camerei de baie. Un lucru curios – comutatoarele funcționează invers în Marea Britanie: când butonul este în poziția ”sus”, lumina se stinge și se pornește în poziția ”jos”.

3. În apartamente și case sunt instalate prize diferite.  

În Marea Britanie se folosesc prize cu trei pini. Sunt considerate cele mai sigure din lume. O astfel de priză are de obicei propriul său comutator sub forma unei pârghii, ceea ce oferă proprietarilor săi multe incomodități. De exemplu, ați pus telefonul la încărcare, dar ați uitat să mutați comutatorul în poziția ”pornit” – dispozitivul nu se va încărca până nu vă amintiți de el. Apropo, tensiunea din rețea nu este de 220 sau 110 volți, ci de 230.

4. Aparatele de aer condiționat în casele locale sunt rar văzute.  

Deoarece clima nu alintă localnicii cu căldură, nu este nevoie specială de folosirea unor aparate de aer condiționat. Dacă trebuie să se aerisească camera, britanicii pur și simplu deschid ferestrele. Dacă acest lucru nu este suficient, pornesc un ventilator obișnuit.

5. Ferestrele de golf sunt foarte populare în Marea Britanie. 

Erker (fereastră de golf) reprezintă o fereastră formată din mai multe secțiuni dreptunghiulare (de obicei trei), care iese din pereții casei într-o formă pătrată, hexagonală sau octogonală. Astfel de ferestre sunt considerate tradiționale și unul dintre avantaje este că oferă mult mai multă lumină decât cele obișnuite.

6. Covoare peste tot. 

În majoritatea apartamentelor și caselor, toate camerele, cu excepția doar a bucătăriei, sunt acoperite cu covoare. Chiar și baia. Dacă în casă este și scară, atunci și pe ea va fi întins un covor. În acest caz, covorul este sinonimul siguranței: picioarele nu alunecă pe covor, ceea ce înseamnă că riscul căderii de pe trepte este minim.

Dar sunt multe probleme cu covoarele: sunt mereu teribil de murdare, cu greu se curăță și absorb activ umezeala din băi și toalete, ceea ce provoacă și mai multe necazuri. Mai mult ca atât, majoritatea britanicilor sunt obișnuiți să umble prin casă în încălțămintea stradală. Acest lucru este foarte enervant pentru toți, deoarece curățarea covoarelor ia o întorsătură cu adevărat groaznică. Covoarele peste tot reprezintă o tradiție.

7. Garajele caselor private nu sunt folosite pentru autoturisme.  

Înainte, în mod tradițional garajele din Marea Britanie se construiau de dimensiuni mici (pe atunci mașinile erau mici de tot) și acum, mașina pur și simplu nu încape în interior. Deci, o mulțime de oameni folosesc garajul ca cămară și depozitează o grămadă de lucruri acolo.

8. Poșta este livrată direct acasă, ca în filme – printr-o gaură specială în ușă.  

În Marea Britanie, desigur, există diferite tipuri de cutii poștale: aceasta poate fi o cutie poștală independentă, un grup de cutii poștale la etajul 1 al unui bloc de apartamente și casete poștale. Așa ceva putem vedea în multe țări, dar orificiul poștal din ușă are un șic pur englezesc.

Proprietarii unor astfel de cutii poștale, totuși spun că este puțin folos în ele. De exemplu, dacă aveți un câine, acesta mai degrabă va rumega ziarul, înainte să vedeți că acesta a fost livrat.

9. De obicei ușile se deschid spre interior, nu spre exterior. 

În timp ce deschiderea unei uși interioare către exterior ar economisi mai mult spațiu, în majoritatea caselor mai vechi, ușile se deschid spre interior. Acest lucru se datorează, printre altele, respectării confidențialității tradiționale: atunci când o persoană trece de-a lungul coridorului pe lângă camera dvs, nu vă vede, chiar dacă ușa este întredeschisă.

Ușile de intrare, de asemenea, se deschid spre interior. Există mai multe motive: siguranța (balamalele pe care se sprijină ușa trebuie scoase înafară și acest lucru crește riscurile de spargere), protecția împotriva intemperiilor (imaginați-vă: deschideți ușa larg și toată casa este acoperită de zăpadă sau ploaie) și practicitatea (de exemplu, alimentele și produsele achiziționate din magazine e mult mai ușor de adus în casă dacă ușa se deschide spre interior).

Ați dori să implementați careva dintre aceste caracteristici în propria dvs casă? Așteptăm cu drag comentariile dvs.