Unele dintre cele mai de succes, bogate și apreciate vedete din lume nu au avut parte de cele mai frumoase și fericite clipe în copilărie. Cert este faptul că munca, perseverența, talentul și Norocul te pot aduce într-un loc mult mai bun, decât cel în care ai început.
Vedetele din toată lumea atrag foarte mult atenția asupra aspectului său fizic. Însă, în trecut, imaginea lor era una obișnuită, arătând la fel precum orice copil simplu. Adesea, o privire aruncată asupra albumului vechi cu poze din liceu sau școală, poate provoca atât momente amuzante, cât și clipe de mare uimire. Cândva, în copilărie, actualele vedetele erau necăjite la școală din cauza aspectului său fizic. Colegii de clasă ale acestora nu scăpau orice șansă de a îi tachina o dată în plus.
Ar putea oare, vedetele noastre preferate, fiind copii, să-și imagineze că se vor transforma din ”rățuște urâte” în niște lebede deosebit de frumoase. Cu siguranță, nici nu își imaginau cine vor deveni în viitor. Însă, acum suntem siguri de faptul, că foștii colegi de clasă regretă cu amărăciune că nu au legat o prietenie puternică cu viitoarele vedete.
Vă prezentăm mai jos pozele a top 17 celebrități, care cu siguranță ne vor uimi prin aspectul lor atât de drăguț și inofensiv în anii de școală:
1. Margot Robbie
2. Jeniffer Garner
3. Joe Manganiello
4. Scarlet Johansson
5. Channing Tatum
6. Craig David
7. Demi Moore
8. Dwayne Johnson
9. Kate Middleton
10. Goldie Hawn
11. Ryan Reynolds
12. Catherine Zeta-Jones
13. Eminem
14. Robert Downey Jr.
15. Kate Moss
16. Matthew Lewis
17. Megan Fox
Sunteți impresionați? Nu-i așa că erau niște copii adorabili?