„Teoria fericirii” a lui Albert Einstein formulată în două propoziții

Einstein avea o rețetă pentru o viață prosperă. Pe lângă aceasta a reușit să schimbe percepția oamenilor asupra Universului. Teoriile sale din domeniul fizicii continuă să fie confirmate. În 2016 oamenii de știință au descoperit unde gravitaționale, despre care Einstein a vorbit acum 100 de ani.

El a fost un adevărat geniu. În timpul vizitei sale la Tokyo în 1922 a scris „Teoria fericirii” pe care a formulat-o în doar două propoziții.

„O viață simplă și liniștită aduce mai multă bucurie decât căutarea succesului într-o neliniște constantă”, a scris Einstein. Pe o altă foaie de hârtie a lăsat acest mesaj: „Acolo unde există o dorință, există și o cale”.

Recent aceste două bucăți de hârtie au fost vândute pentru 1,56 milioane de dolari la o licitație care a avut loc în Israel. Acest lucru nu este surprinzător, deoarece interesul pentru personalitatea lui Einstein nu a scăzut până în ziua de astăzi.

Einstein a reușit să combine punctele de vedere ale tradițiilor filozofice orientale și occidentale.

Budiștii, spre exemplu, sunt împotriva așa-numitei „mentalități a pasagerului veșnic”. Acest termen a fost introdus de Ethan Nihtern, autorul cărții “The Road Home” și înseamnă depășirea obstacolelor de astăzi, care ne stau în calea succesului de mâine.

Viața, în acest caz, se asociază cu o călătorie veșnică spre stația, care ne va aduce fericirea.

Seneca însă era de părerea că „cel mai mare obstacol în calea vieții” este „așteptarea” sau pierderea timpului în speranța că lucrul dorit se va realiza într-o bună zi.

„Lupți ca să obții ceea ce se află în mâinile norocului, pierzând ceea ce este al tău”, explica în tratatul său „De brevitate vitae”. – Încotro te îndrepți? Spre ce iți întinzi mâinile? Viitorul este necunoscut. Trăiește acum!”

Iar Einstein a spus: oriunde mergi, te iei cu tine.