Temeți-vă de cei slabi!

Cei slabi vă vor face să fugiți pe cercul vieții și cercul se va îngusta până vă veți risipi și vă veți întreba: dar cine va avea grijă de mine?

De ce oamenii se împart în slabi și puternici? Nu fizic. Dar la nivel de gânduri și acțiuni. De ce unii oameni strigă tot timpul, solicită mereu participarea și așteaptă întotdeauna ajutor de pretutindeni, în timp ce alții, încleștându-și dinții și strângându-și voința în pumni, se ajută singuri pe sine în tăcere, devenind sprijin și protecție și pentru ceilalți?

Când se spune că cei slabi sunt slabi de la naștere, este la fel cu a spune că cei puternici sunt înzestrați cu putere a priori. Nu cred în asta. Nu cred în acest lucru la fel de mult ca în faptul că există oameni care pot citi și scrie de la naștere.

Când cineva încearcă să mă convingă că cei slabi, chiar dacă doresc, nu pot deveni mai puternici, iar cei puternici, prin definiție, nu au nevoie de sprijinul atât de vital pentru cei slabi – îmi vine să rup cămașa de pe mine.

A fi slab nu este o patologie. A fi puternic nu este ceva înnăscut, cum ar fi culoarea ochilor sau forma nasului. Ambele sunt poziții de viață dobândite. Alegerea pe care o face fiecare pentru sine. Programul care determină modul de viață. Și numai atât.

Peroanele slabe nu sunt slabe deoarece nu pot mai mult, ci pentru că își pot permite un astfel de lux. Pentru că alături există acel om care îi permite să fie așa, cel care este gata să răspundă nu numai pentru sine, ci și pentru cel ”slab” (”slab”, în acest caz, nu înseamnă bolnav fizic sau mintal). Voi spune mai mult: Nu există oameni slabi. Există persoane cărora le este convenabil să fie slabe.

Cei puternici sunt deseori puternici nu pentru că ei doresc asta, ci pentru că nu mai este altceva de făcut, decât să fie astfel și punct. Dar ce se află în spatele acelui punct numai ei știu. Ei bine, poate mai știu și unii, foarte puțini la număr, care într-adevăr doresc să vadă și să înțeleagă.

De multe ori anume ei, cei pe care îi considerați puternici, de fier, rigizi, celora cărora le spuneți ușor banala expresie „tu ești puternic, tu te vei descurca” – au mai multă nevoie de sprijin și protecție, de dragoste și căldură sufletească.

Pentru că cei puternici sunt epuizați. Pentru că sunt răniți mai adânc. Și oboseala lor este semnificativ mai mare. Și sentimentul de singurătate la fel.

Deoarece a fi puternic înseamnă, irațional, să primești lovitura asupra ta. Și cu sine și doar cu sine să acoperi orice gaură din orice perete. Întotdeauna și peste tot. Și la un eveniment de nivel înalt, și la unul nesemnificativ.

Aveți grijă de voi, cei puternici! Aveți grijă unul de celălalt! Pentru că nu sunteți atât de mulți. Și pentru că puterea voastră este deseori cel mai slab și mai neprotejat loc…

error: Content is protected !!