Soacra s-a îmbolnăvit, iar o săptămână mai târziu a murit…

Cu toţii am hotărât ca socrul să trăiască cu noi. Soacra avea un câine negru, ciudat şi foarte urât. L-am luat cu noi la munte. E insuportabil. Tot ce vede roade, pe copii îi muşcă, face mizerie, şi la plimbare trebuie să mergem împreună.

Am chemat şi specialişti chinologi ca să-l dreseze, să se comporte normal, dar totul a fost în zadar. Ne-au spus ca va fi mai simplu să fie eutanasiat.

Socrul a zis ca dacă câinele va muri, atunci îi va veni şi lui rândul. Deci, am abandonat ideea.

Copii, ca să ascundă de bunic muşcăturile şi zgârâiturile, poartă haine cu mânece lungi. Le este milă de bunel. Toamna, câinele în general are un comportament foarte ciudat, îşi roade blana, urlă.

Se pare că și tuns trebuie. Am cutreierat toate frizeriile canine şi nimeni nu s-a încumetat să îl tundă. Au motivat ca e un câine foarte rău. În cele din urmă ne-au recomandat un maestru care l-ar putea tunde.

Am ajuns la frizerie, câinele se zbate, încearcă să se rupă din lesă. În câteva clipe apare o domnişoară subţirică. Îi promit bani grei numai să se ocupe de câine, măcar şi anestezie să îi facă (în mine mă gândesc şi sper să nu îşi mai revină din anestezie, nu mai am puteri deja).

Ia câinele şi foarte calm îmi spune să vin la 10:10. Am revenit după cum ne-am înţeles. Nu pot crede ceea ce văd! Câinele meu, cel urât şi agresiv, stătea pe masă nemişcat ca un soldat cu o jucărie de cauciuc oranj în gură.

M-am uitat atent la el. Numai când m-a privit în ochi, mi-am dat seama că acesta este câinele meu. Fata îmi spune: „Să vă arăt cum să-l spălați pe dinți și să-i tăiați ghearele.”

I-am spus întreaga poveste fetei, așa cum este. S-a gândit și a spus: „Trebuie să-l înțelegeți. Stăpâna lui a murit și el a rămas singur. Pentru el, sunteți niște persoane care l-ați luat forțat de acasă și îl țineți cu forța. Mai ales că și bunicul meu este, de asemenea, supărat.

Și din moment ce nu poate scăpa, încearcă să facă tot posibilul ca să fie alungat din casă. Vorbiți cu el, calmați-l.” Am luat câinele și am mers direct la vechea casă. Am deschis-o, e goală, miroase neplăcut. Am vorbit cu câinele, i-am arătat casa pustie. Câinele a ascultat. î

Nu s-a mișcat deloc. L-am dus și la cimitir și i-am arătat mormântul. În preajmă, era și vecinul socrilor, a venit să-i viziteze pe ai săi. Am stat împreună, am vorbit, am pomenit morții. Și brusc câinele a înțeles totul! A urlat îndelung, apoi s-a așezat lângă mormânt. L-am lăsat în pace. Nu am vrut să-l grăbesc.

S-a ridicat, singur, și ne-am îndreptat spre mașină. Câinii de acasă nu l-au recunoscut. Le-am povestit copiilor ce m-a învățat frizerul și ce a ieșit din asta. Fiul, fără să mă asculte, a luat cheile de la mașină, mă întreabă adresa maestrului. – „Ce se întâmplă?” l-am întrebat mirat. „O sa mă căsătoresc cu ea!”

Am rămas fără cuvinte. – „Nici măcar nu ai văzut-o! – „Tată, dacă ea a înțeles tot ceea ce se întâmplă cu câinele nostru, oare nu mă va înțelege și pe mine?”

Nici nu au trecut trei luni, că deja s-au căsătorit. Acum cresc trei nepoți.

Și câinele? E un câine bătrân, credincios, calm, fidel, foarte de inteligent, îi ajută să îngrijească de copii. Ei îl spală pe dinți în fiecare seară…

error: Content is protected !!