Soacra a venit să trăiască cu noi…până în apartamentul ei era reparație.

În timpul acestor 4 luni în care această femeie, care nu știe să tacă, trăiește cu noi, capul meu este umflat de abundența informației inutile, iar pe limbă în curând se va forma o rană, pentru că sunt nevoită să-i răspund. În prezența ei, am văzut doar un singur avantaj: ajutor cu copilul.

Dar, așa cum s-a dovedit, soacra nu a venit deloc pentru aceasta. Ea a perceput prezența sa în apartamentul nostru ca o vacanță: pensiune completă, serviciu de clasă superioară. Unde mai pui, își poate jigni și nora. În ochii soacrei mele aceasta este o vacanță de vis.

Eu sunt o persoană căreia nu-i plac conflictele. Este mai ușor pentru mine să fac ceea ce mă roagă decât să-mi apăr punctul de vedere, prin conflict. Într-un fel, soacra mă consideră o zăpăcită. Nu mă cert niciodată cu ea, chiar dacă însăși doamna Ioana înțelege că vorbește prostii.

Soacra sugerează că fiul ei ar trebui să mănânce la micul dejun doar omletă, pe care el o urăște. Aceasta înseamnă că așa voi face, până ce ea va sta la noi acasă.

Iar faptul că soțul servește micul dejun cu forța, este problema lui. El oricând poate să-i spună mamei sale, să nu vină la mine cu învățăturile ei despre micul dejun. Odată ce el tace și este mulțumit de tot – de ce ar trebui să încep eu un conflict?

Singurul lucru pe care sunt gata să îl apăr cu plină forță, este educația fiicei noastre. De acest fapt soacra a știut încă în timpul sarcinii. Destul de ciudat, dar ea își reține impulsurile ei de a mă critica ca pe o mamă. Dar, în restul lucrurilor, se deosebește printr-o seriozitate extremă.

Timp de 4 luni de viață sub același acoperiș, soacra mea a devenit atât de insuportabilă, încât am început să mă gândesc să mă mut la părinții mei, în timp ce doamna Ioana era în casa noastră. I-am sugerat și chiar am întrebat-o deschis, când se va întoarce la ea acasă. Ea avea diverse răspunsuri:

– Oh, nu știu, depinde cum se vor desfășura lucrările. Culoarea din catalog a fost una, iar în realitate e diferită și nu-mi place. Când meșterii v-or schimba totul, atunci voi pleca de la voi.

– Au pus țigla atât de strâmb, încât am crezut că nu sunt meșteri profesionali. I-am concediat, așa că am să caut alți muncitori. Vor termina totul și voi pleca.

– Îți imaginezi că vasul de closet nu a fost încă adus. Când îl vor aduce și-l vor instala – plec imediat. Cum să trăiesc acolo, fără toaletă?

Astfel de scuze erau o mulțime.

Într-o zi soacra mi-a spus:

– Nici nu-ți imaginezi cât de norocoasă ești că mai ai pe mine. Știi cum era soacra mea? O tirană, ce lumea nu a mai văzut. Până acum, mi-e frică de ea, deși nu sunt o fetiță de mult timp. Mă chinuia și înjosea cât dorea. Ea se bătea joc de mine cum dorea și nu asculta pe nimeni. Brr…am fiori când îmi amintesc.

Fără să-și dea seama, soacra mi-a aruncat o idee minunată: Cine are dreptul aupra soacrei? Corect, soacra!

Fără să mă gândesc mult timp, am sunat-o și am invitat-o pe bunica soțului meu, soacra soacrei mele, să ne viziteze pentru o săptămână. Doar ca să anunț soțul și soacra…am uitat complet.

Soțul de dimineață a plecat la munca. Iar soacra mea iubită iar îmi dădea sfaturi cum să am grijă de feciorașul ei prețios. Sună cineva la ușă. Soacra întreabă:

– Păi și pe cine aștepți? Cine vine la tine în timp ce soțul tău este la serviciu? Ești femeie căsătorită!

Soacra a fugit să deschidă ușa, fericită, frecând mâinile în așteptarea unui bărbat, care stătea în spatele ușii. A deschis cu cuvintele:

– Să vedem, cine vine prin vizită la femei căsătorite?

– Oh, dragă noră! Acum 5 minute în urmă m-am gândit la tine – treceam pe lângă coșul de gunoi și mi-am amintit imediat de tine. Ei bine, ce te uiți? Mergi să-mi faci o ceașcă de ceai. Am adus un tort. Numai tu nu vei mânca, pentru tine este rău. Deși, deja cu silueta ta nimic nu poți schimba. Bine, așa să fie – am să te servesc cu o felie de tort.

Bunica soțului era extrem de fericită! Nu-și văzuse nora timp de mai mulți ani.

Nu știu ce să zic, o fi o coincidență sau nu, dar în aceiași zi reparația casei doamnei Ioana s-a încheiat. Ea și-a împachetat hainele, a spus la revedere și a plecat.

– Mulțumesc, vă mulțumesc foarte mult pentru vizită! Mă duc să pregătesc camera, în care o să trăiți – din tot sufletul i-am mulțumit bunicii soțului meu.

– Nu, nu voi rămâne. Știu de ce m-ai sunat – nora mea te-a obosit. Am făcut ce aveam de făcut! Hai să bem un ceai și lasă-mă să plec. Dacă ceva, mereu sunt gata să te ajut – bunica soțului meu mi-a zâmbit haios.

Acum privesc în viitor cu optimism. Viitoarele vizite ale soacrei mele nu mă mai înspăimântă și nu vor mai fi un coșmar. Până la urmă, am un important aliat strategic – soacra soacrei mele.

error: Content is protected !!