Și știți deja cum trebuie să răspundeți la o lovitură sau la un cuvânt aspru

Vă puteți consola: am devenit mai puternică! Da, dar în sufletul Dumneavoastră s-a mai rupt o strună și a mai amuțit un clopoțel de cristal.

„Ceea ce nu mă omoară, mă face mai puternic!” afirma Nietzsche. Aceste cuvinte sunt frumoase, dar această afirmație nu este adevărată.

Tot ceea ce nu ne ucide imediat, ne ucide puțin câte puțin, pe neobservate. Ne distruge bunătatea și încrederea noastră. Gingășia și sinceritatea. Deschiderea, generozitatea, viziunea clară și sufletul blând… Decepția, trădarea, înjosirea, ingratitudinea, cruzimea, nedreptatea nu ne vor ucide imediat. Dar picătură cu picătură, picătură cu picătură… Vom rezista și rana se va vindeca. Dar cicatricea va rămâne, la fel și pielea aspră.

Și treptat ne vom acoperi cu această piele, fără a ne da seama cum s-a întâmplat acest lucru? Vă puteți consola: da, am devenit mai puternic! Da. Dar în sufletul Dumneavoastră s-a mai rupt o strună și încă un clopoțel de cristal a amuțit. A murit o zână bună sau un înger păzitor care ne aduceau bucurii.

Și știți deja cum trebuie să răspundeți la o lovitură sau la un cuvânt aspru. Cum să vă apărați, dacă este necesar.

Și știți că ați putea fi lovit pur și simplu, fără nici un motiv. Sau în loc de mulțumire. Și nu veți mai fi deloc surprins. Și v-ați obișnuit deja să îndurați ori să vă apărați.

Dar cu fiecare lovitură, trădare, dezamăgire veți pierde ceva pentru totdeauna. Și deveniți mai puternic, da. Dar pierzând alte calități importante.

Ceea ce nu ne ucide, nu ne ucide imediat. Dar ne face mai puternici sau mai reci, cine știe? Avem foarte puțină nevoie de ceea ce ne ucide. Și de cei care ne distrug și mai puțină. Pentru că ei oricum sunt niște ucigași. Ucigașii sufletelor blajine…