Oamenii inteligenți niciodată nu spun așa ceva în public

“Oamenii înțelepți vorbesc pentru că au ceva de spus; proștii doar pentru că trebuie să spună ceva” – Platon

Cuvintele pe care le exprimăm pot fi interpretate în 4 moduri: pozitiv, negativ, neutru și neclar. Oamenii inteligenți și maturi din punct de vedere emoțional trebuie să exprime cuvinte și idei bine gândite, reducând la minim posibilitatea unei interpretări negative sau neclare.

Inteligența emoțională (IE) reprezintă capacitatea de a conștientiza, a controla și a exprima propriile emoții. Remarcăm că un om inteligent emoțional nu este neapărat un om cărturar, ci unul care simte mișcările sufletești și emoționale ale interlocutorilor săi.

Un pas important în calea dobândirii acestei inteligențe emoționale este cunoașterea expresiilor care ar trebui evitate în spațiul public. Noi am selectat 9 lucruri pe care oamenii inteligenți emoțional nu le spun:

1. “Asta e o nedreptate!”

Oamenii maturi înțeleg că viața este de multe ori nedreaptă și că exprimarea acestui adevăr nu rezolvă nimic, ba chiar creează un disconfort pentru cei ce aud asta. E mult mai indicat să vă concentrați eforturile pe rezolvarea problemei, nu pe vociferarea ei în spirit emotiv.

2. “Păreți obosit”

De cele mai multe ori noi nu cunoaștem problemele altor oameni. Fraza “Pari obosit”, chiar dacă e spusă cu intenții bune, îl pune pe om într-o situație dificilă, căci îi dă de înțeles că problemele sale se exteriorizează. Mult mai frumos ar fi să-l întrebați între patru ochi dacă totul este în regulă sau dacă-l puteți ajuta cu ceva.

3. Complimente nepotrivite

Cum ar fi: “Arătați bine pentru vârsta dvs.” sau “Pentru o femeie aveți rezultate impresionante”. În general complimentele trebuie să-l facă pe om să se simtă mai confortabil, evitați cuvintele care pun accent pe vârsta înaintată, inegalitatea socială și alte subiecte neplăcute.

4. “Precum am mai spus…”

Tuturor ni se întâmplă să uităm câte ceva. O frază de acest gen îl pune pe interlocutor într-o situație incomodă, căci îi reproșează faptul că a uitat ceva. Apropo, o idee spusă a doua oară se memorează mai bine în orice condiții, de aceea pur și simplu repetați mesajul pe care vreți să-l transmiteți.

5. “Tu niciodată nu faci cutare lucru…” sau “Tu de fiecare dată faci cutare lucru…”

De cele mai multe ori astfel de fraze sunt neadevărate și ating demnitatea omului. Atunci când faceți o observație sau un reproș nu uitați că scopul principal este ca omul să își îndrepte greșeala, nu să se simtă prost.

6. “Pentru mine asta nu contează”

Când cineva vă cere opinia, el așteaptă un răspuns constructiv și binevoitor. Chiar dacă subiectul discutat nu vă interesează în mod deosebit, încercați să-i oferiți interlocutorului un răspuns cât de scurt, dar la subiect. Altfel el ar putea crede că dvs. considerați comunicarea cu el drept pierdere de timp.

7. “Cu tot respectul…”

Respectul se exprimă nu doar prin cuvinte, ci mai ales prin gesturi și intonația vocii. Dacă vă exprimați respectul pentru interlocutor, dar limbajul non-verbal îi dă de înțeles altceva, s-ar putea să fiți într-o situație foarte ridicolă. Respectați-vă mereu interlocutorul și încercați să-l convingeți prin argumente, nu prin artificii verbale.

8. “Vezi că am avut dreptate…”

Această expresie este o manifestare evidentă a orgoliului și simțului superiorității și în plus trădează o lipsă de maturitate. Chiar dacă ați prevăzut corect anumite lucruri, accentuarea acestui fapt nu ajută cu nimic. Evitați folosirea cuvintelor care ating demnitatea interlocutorului.

9. “Bine, bine, fie cum vrei tu…”

Deși pare o expresie care rezolvă un conflict, de fapt ea îl agravează. Dacă într-adevăr faceți o concesie în relația cu un om, nu-i arătați că opinia lui nu valorează nimic și că o acceptați doar pentru că vă e lehamite să continuați discuția. E mult mai inteligent să vă asumați această concesie și să o respectați ca pe o decizie proprie, acesta e semn de maturitate emoțională.

error: Content is protected !!