Mai întâi îți va spune: trebuie să te îmbraci diferit. Apoi că trebuie să slăbești. După care îți va spune că trebuie să te miști mai energic și să privești mai vesel! Și să nu te plângi. Trebuie să-ți schimbi coafura. Să citești o carte la modă și să vizionezi filme pentru autodezvoltare. Iar când pierzi în greutate, îți schimbi coafura, te îmbraci în alte haine și începi să zâmbești optimist, îți va spune că ești prea bătrână. Ce faci atunci?
Asta i-a spus un bărbat soției sale cu care a trăit 25 de ani când au mers împreună într-o excursie dificilă și ea ducea un rucsac greu în spate. Toată viața ei s-a străduit să se mențină în formă, a slăbit, și-a lucrat abdomenul și s-a tuns așa cum îi plăcea soțului. S-au uitat la filmele preferate ale soțului. A citit cărțile pe care soțul I le-a recomandat. Iar în vacanțe a rătăcit de-a lungul râurilor și a escaladat munți.
Seara lângă rug alungam țânțarii, și fredonam cântecele bardice acompaniate de chitară. Soțul iubea anume astfel să-și petreacă vacanțele. Soția lui a făcut mereu tot ce lui îi plăcea. A acceptat criticile. A încercat să se schimbe. Iar el s-a supărat că ea merge încet cu rucsacul. Și i-a spus: „Ești prea bătrână.”
Ce să faci cu o astfel de critică? Nu e despre greutate și nici despre coafură. Nu este nici filmul nou despre conștiința cosmică pe care îl poți vedea. Cincizeci și cinci de ani nu-i poți ascunde. Și devine greu să cari un rucsac și să mergi prin tufăriș, fredonând cântece … Timp de un sfert de secol ea a făcut totul așa cum dorea el – pentru a-și păstra căsnicia. Pentru a fi iubită. Pentru ca în familie să existe înțelegere.
Iar el cu pași mari și rapizi a mers înainte. Iar ea, ca un spiriduș cu părul brun, s-a așezat pe rucsac și a început să plângă – era foarte obosită.. Fără un pic de optimism. Își dădea seama că a trăit toată viața nu după placul ei: s-a înfometat, a transpirat în sala de forță, a colindat pădurile și s-a târât prin munți.
Ea își dorea altceva: seri liniștite la mare, să coacă prăjituri, uneori să meargă la cinema, să poarte părul lung, să stea pe canapea cu o carte în mână, să meargă la teatru într-o rochie elegantă.
Nu și-a trăit viața sa. A făcut totul așa cum îi plăcea soțului ei. Nu voia să-l piardă! Iar el i-a spus că e bătrână și a abandonat-o în pădure deoarece mergea încet!
Ea a ajuns la tren, a aruncat în pădure rucsacul greu. Bine că avea ceva bani pentru bilet. Mergea și se uita prin geamul întunecat la pădurea sumbră, din care a reușit să iasă în mod miraculos…
Ea s-a salvat. Dar cineva nu. Și până acum slăbește, își tunde părul, nu se odihnește așa cum și-ar dori, nu mănâncă ceea ce și-ar dori; dar așa cum vrea altcineva. Și în zadar fac asta. Pentru că oricum poți fi abandonată în pădure; pentru că suntem prea bătrâne și ducem rucsacul prea încet…