Necunoașterea – este o putere: de ce oamenii incompetenți nu-și recunosc incompetența?

Oamenii, care prin natura lor sunt lipsiți de simțul umorului adoră să spună bancuri. Șoferii, care abia reușesc să rămână pe banda lor de mers deseori îi învață pe alții să conducă o mașină. Managerii, care nu au nici cele mai elementare idei despre domeniul în care activează, adoră să invite specialiștii în biroul lor și să-i certe pentru faptul că nu știu să-și facă munca. De ce, de ce toți acești oameni sunt atât de incompetenți și nu observă acest lucru?

În psihologie, este cunoscut efectul Dunning-Kruger. Persoanele cu un nivel scăzut de inteligență sau cu o perspectivă îngustă, deseori nu pot înțelege că deciziile pe care le iau sunt greșite, iar talentele cu care se dau tari sunt false. Li se pare că ei au mereu dreptate și înțeleg mai bine situația. Cu timpul, această atitudine obține caracterul apărării psihologice: o persoană limitată începe să-și apere viziunea asupra situației, tocmai pentru că simte, că dacă ar admite gândul că procedează incorect sau nu are dreptate va fi depășit sau marginalizat de cei mai talentați ca el.

Cu toate acestea, anume la persoanele talentate se observă un efect opus: ei înțeleg bine cât de complexe sunt legile realității și cât de vaste sunt cunoștințele pe care le pot stăpâni în viitor. Acesta este un motiv pentru o subestimare a propriilor abilități, și o subestimare a locului pe care îl ocupăm în societate. ”Știu că nu știu nimic” – repeta înțeleptul Socrate, care avea o viață mai mult decât modestă și era atacat mereu de cei care erau mai puțin înțelepți, dar care erau siguri că aveau dreptate. Poate cineva dintre persoanele neinteligente să accepte acest lucru? Se pare că nu.

Efectul a fost prezis teoretic și apoi confirmat experimental în anul 1999 de către David Dunnind și Justin Kruger, membri ai Departamentului de Psihologie de la Universitatea Cornell (SUA). Baza teoretică a ipotezei a devenit observația marilor filosofi. Însuși Dunning, cita expresiile lui Charles Darwin: ”Necunoașterea creează mult mai des încredere decât cunoașterea” și pe Bertrand Russell – ”Una dintre proprietățile neplăcute ale timpului nostru este că cei care se simt încrezători sunt proști, iar cei care au măcar puțină imaginație și înțelegere sunt copleșiți de îndoieli și nehotărâre.”

O sursă practică de inspirație pentru experiment a devenit o infracțiune. Cercetătorii au fost interesați de cazul uluitor al hoțului MacArthur Wheeler, care a jefuit două bănci consecutiv, umezindu-și fața cu suc de lămâie. Hoțul era sigur că sucul de lămâie nu permite feței să apară pe înregistrările camerelor de supraveghere. Psihologii admirau profunzimea incompetenței și a încrederii unei persoane, care nici măcar nu a încercat să verifice dacă are dreptate, deși exista riscul real să ajungă în închisoare dacă nu avea dreptate.

După ce au adunat într-o sală mai mulți oameni angajați în diferite domenii de activitate și care au un nivel complet diferit de cunoștințe reale, autorii experimentului au sugerat tuturor participanților să completeze un chestionar. Participanților li s-a cerut să aprecieze nivelul de competență în domeniul în care activează. După aceasta au fost rugați să treacă o serie de teste care le-au permis să stabilească nivelul real al competenței lor. Conform rezultatelor autorii studiului au realizat un grafic care a arătat dependența cunoștințelor reale de încrederea oamenilor în faptul că ei au o pregătire suficientă pentru domeniul lor de activitate.

Graficul care a fost întocmit conform rezultatelor experimentului seamănă cu o curbă. În partea stângă, unde au fost reprezentați participanții experimentului mai puțin competenți curba a atins valorile cele mai mari – de 100% de încredere în cunoștințele proprii. După care curba a scăzut brusc – majoritatea persoanelor care erau aveau o pregătire suficientă în domeniul în care activau, aveau o opinie extrem de scăzută despre experiența și abilitățile lor. Spre sfârșit, curba din nou a crescut – aici erau reprezentați cei mai buni dintre cei mai buni, experți adevărați în domeniu. Acești oameni nu puteau înțelege că sunt mult mai competenți decât majoritatea celorlalți specialiști.

Și totuși încrederea experților reali în mediu era de trei ori mai mică decât încrederea unor participanți incompetenți. După cum au stabilit Dunning și Kruger, persoanele incompetente nu doar își supraapreciau cunoștințele și abilitățile, dar nici nu erau capabili să facă o evaluare adecvată a specialiștilor, care au un nivel de calificare cu adevărat ridicat în același domeniu. Ei sincer nu credeau că au comis greșeli în testele legate de activitățile lor profesionale. Cei mai mulți nu au putut fi convinși și după ce li s-au arătat erorile și li s-au adus argumente logice justificate.

De atunci, efectul Dunning – Kruger a fost în mod repetat confirmat de alți cercetători. În special, a fost testat pe studenții facultății Obstetrică și Ginecologie de la Universitatea din Florida, precum și mai mulți terapeuți practicanți.

Cu toate acestea, cei care nu înțeleg acum cât sunt de incompetenți, în viitor, își pot schimba opinia despre competența lor. Dunning și Kruger au sugerat acestor participanți să participe la un curs special de pregătire. În timp ce ei au însușit programul propus, participanții nu doar au primit cunoștințe noi. Aceștia au făcut cunoștință cu metodele de determinare a competenței. În rezultatul instruirii, participanții au înțeles care este nivelul lor de pregătire profesională, chiar dacă acesta nu s-a schimbat în timpul cursului.