Mi-e foarte rușine că am asemenea copii

Am un fiu și o fiică pe care i-am ajutat mereu: în timpul studiilor, când și-au cumpărat casă etc. Acum locuiesc singură, soțul meu nu mai este deja de cinci ani.

Am o pensie mică, îmi ajunge doar pentru strictul necesar.

Copiii mei, deși știu că îmi este foarte greu, nu mă ajută deloc. Am încercat odată să le sugerez că aș avea nevoie de ajutor din partea lor, dar ambii s-au prefăcut că nu au înțeles aluzia.

O duc destul de bine, merg în fiecare an în vacanță în străinătate, în stațiuni scumpe.

Fiica mea adoră să se răsfețe cu haine noi în fiecare lună, iar nepoata mea are mai mulți bani pentru cheltuieli de buzunar, decât pensia mea. Iar în familia fiului nora controlează totul și el, chiar dacă ar vrea să mă ajute, nu ar putea.

Când vecina îmi povestesc că fiii lor le oferă bani sau le aduc de mâncare, mă simt penibil. I-am ajutat pe copiii mei nu mai puțin decât ea. Împrumutam cândva bani de la ea ca să-mi ajut copiii, iar acum mi-i frică de faptul că mă va întreba de ce ei nu mă ajută deloc.

Părinții noștri ne-au ajutat foarte mult, dar le-am mulțumit pentru aceasta ori de câte ori am avut ocazia.

Aș prefera să mă mut la fiica mea pentru un an sau doi și să dau apartamentul meu în chirie, aș putea economisi niște bani, dar mă tem să-i propun așa ceva, deși au un apartament spațios și aș putea locui și eu acolo.

Nu știu cum se descurcă alți pensionari cu pensiile lor, eu nu reușesc, deși sunt foarte economă. Soțul meu, chiar dacă era le pensie, a continuat să muncească, dar în loc să economisim niște bani pentru noi, i-am dat pe toți copiilor, aveau pe atunci nevoie. Dar iată care este recunoștința din partea lor.