Medicii îi imploră pe părinți: luați copilul în brațe ori de câte ori aveți posibilitatea! Iată motivul

Până nu demult se consideră că este mai indicat ca mama să poarte copilul în brațe cât de puțin posibil. Însă psihologii au demonstrat că de fapt totul este exact pe dos.

Dorința copilașului de a se afla în brațele mamei reprezintă o necesitate normală, care este necesară pentru creșterea și dezvoltarea sa.

Adobe/simplemost

Pentru un nou-născut “lumea” este mama. Contactul fizic cu ea îi permite pruncului său se adapteze la o lume nouă, necunoscută pentru el, după ce 9 luni de zile le-a petrecut în burtică.

Să porți copilul în brațe înseamnă să stabilești un contact nu doar fizic, ci și emoțional cu mama și cu tata.

Flickr/Matt & Janet/simplemost

Dacă refuzăm să îl luăm în brațe pe copilaș, există un risc crescut ca el să capete diverse fobii, nevroze, tulburări de vorbire și alte probleme. În plus asta îi va afecta negativ formarea caracterului și a personalității.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că acei copii care petrec mult timp în brațele părinților au un sistem cardio-vascular mai stabil, plâng mai puțin și mănâncă mai bine decât copiii care petrec tot timpul în pătuc.

Conform cercetărilor efectuate în 2016, copiii care în pruncie au fost purtați mult timp în brațe se ciocnesc mult mai rar cu diagnoza “hiperactivitate”, învață mai bine și în general sunt mai inteligenți.

Flickr/j2dread/simplemost

O cercetare din 2013 a confirmat că contactul piele-piele permite reducerea senzațiilor dureroase la copilași.

Getty Images/Sean Gallup/simplemost

În brațele mamei, când pielea pruncului se atinge de pielea mamei, lui îi este mai ușor să suporte o injecție, să dea analiză de sânge sau să facă alte proceduri medicale neplăcute.

ninobirth/facebook

De aceea luați copiii în brațe cât mai des. Acest obicei îi ajută pe cei micuți să se adapteze mai ușor la lumea din jur, să simtă mereu sprijin, să se calmeze. Copiii ținuți în brațe sunt cei mai sănătoși și fericiți.

Sunteți de acord cu concluziile acestor cercetări?

error: Content is protected !!