Mama a plecat încet și pe neobservate. Nimeni din ai casei nu i-a auzit ultima suflare.

Mama a plecat.

Am aflat despre acest lucru în drum spre muncă, soția mi-a comunicat această veste tristă. Lumea din jur a devenit brusc mai tristă, parca a înghețat. Mă grăbesc spre casă. Medicii de la ambulanță au confirmat acest lucru. Vorbesc, accept condoleanțe. Au sosit rudele. În casă e o tăcere apăsătoare, toți vorbesc în șoaptă. Încerc să iau niște decizii, să răspund la niște întrebări, dar am senzația că parcă aceste lucruri nu mi se întâmplă mie. Sunt înghețat.

Astăzi e ultima zi. A sosit preotul. În cimitir a mai apărut o moviliță. Pe placa de aluminiu apare numele mamei și anii vieții ei. Se aud rugăciuni. Oamenii pleacă unul câte unul. Comemorarea a avut loc într-o tăcere completă. Aproape că nu-mi amintesc ce am mâncat, mâncarea și-a pierdut gustul și culoarea.

Ritualul s-a încheiat. Afară s-a înserat. Rudele au plecat. Copiii vorbesc în șoaptă. Doar cea mică scoate niște sunete, nu prea înțelege ce se întâmplă. Este prea mică și plină de energie. Soția face ordine în bucătărie, aud zgomotul tacâmurilor. Eu umblu prin casă, din cameră în cameră. Nu mă pot liniști, am impresia că am uitat să fac ceva foarte important.

Mi-am îndreptat privirea spre patul mamei: era trist și gol. Asta e tot. A trecut ziua. Prima zi fără mama. Dimineața merg la serviciu, cei din jur îmi adresează condoleanțe. Totul este oarecum standard, banal.

O persoană mi-a spus niște cuvinte care m-au surprins. „Acceptați condoleanțele și nu le considerați ca pe o banalitate, eu, la rândul meu, vreau să vă felicit: ați devenit, în cele din urmă, o persoană adultă!” Nu am atras atenția la cuvintele spuse, am spus automat „mulțumesc” și am plecat. Însă seara, după cină, mi-am adus aminte de acele cuvinte. După ce am reușit să pătrund în esența lor, am rămas uimit.

A spus adevărul. Până acum am fost un copil pentru mama mea. Copilăria mea, se pare, s-a încheiat anume atunci. Până acum am fost copilul cuiva, de acum voi fi soț, tată, bunic, dar nimeni altcineva nu-mi va mai spune „Fiule!”.

Nu mi-am dat seama până acum de acest lucru. Mă consideram matur, înțelept. Am trăit, fără să-mi dau seama, că eram mereu sub supravegherea unor ochi blânzi care mă considerau în continuare drept un pici naiv. Unica persoană căreia îi eram cu adevărat drag.

Mama se bucura de succesele mele, plângea când aveam parte de eșecuri. A fost invizibilă în viața mea, nu mă sâcâia, doar uneori mă întreba timidă cum îmi mai merge. Uneori, fiind stresat și agitat, îi răspundeam în grabă, alteori, fiind iritat, îi spuneam că nu-mi ajunge timp, dar ea îmi spunea cu vocea sa blândă: „Bine, fiule. Nu-ți fă griji, nu te mai neliniști atât de mult. Va fi bine. Nu te întrista!” Și mă mângâia. Vocea ei blândă mă liniștea, tristețea mea dispărea undeva, mă simțeam din nou mic și-i povesteam despre ceea ce mă frământa.

Mamele au o calitate minunată: știu să asculte. După discuțiile cu ea mi se lua o piatră de pe inimă, mă simțeam foarte bine. Acum, uitându-ma la patul său gol, îmi dau seama de faptul că nu mai sunt un copil, copilăria mea a dispărut, s-a dizolvat undeva în trecut. Ea a plecat, a fost singura care avea dreptul să-mi spună „fiule”, ea a fost aceea care a păstrat legătura cu perioada copilăriei mele, când mama, tânără și frumoasă, ma chema cu drag, iar eu, mic și neîndemânatic, încercam să alerg spre ea.

Îi aud vocea „E timpul să vii acasă!” E atât de trist. Obiectele din casă îmi amintesc de tine. În curând vor fi patruzeci de zile de când nu ești. De patruzeci de zile mă simt matur. Vor veni iarăși toate rudele, preotul va citi rugăciunile. Timpul este necruțător… Ziua cea tristă rămâne tot mai în urmă. Se spune că timpul vindecă toate rănile. Probabil… Dar dorul de mamă nu se va vindeca. Este pentru totdeauna! Îmi rămâne doar să mă rog pentru tine:

– Iartă-mă, mamă, pentru toate greșelile, pentru vorbele mele necugetate. Crede-mă, n-am vrut să te supăr, era doar o încăpățânare copilărească. Îmi doreai binele, dar eu nu înțelegeam acest lucru. Regret atât de mult! Iartă-mă așa cum o făceai înainte. Adio!

error: Content is protected !!