Istorie de viață: „Cât timp este mama în viață, suntem copii”

Mama mea are 73 de ani. Îmi pune, cu timiditate, niște pere, spunând-mi: – Nu sunt frumoase, dar sunt foarte gustoase! Știu că-ți plac.

Le iau. Îmi dă și niște lapte acru. Îl iau pentru că-mi place.

Ies, urc în mașină și plec.

Plec din nou. Schimb orașele și fusurile orare. Iar pe la mama trec când am posibilitate.

După ce le fac pe toate. După ce merg la cafea cu prietenele, după ce-mi fac manichiura. Îi aduc câte ceva gustos, o întreb în grabă cum îi mai merge, ascult cu nerăbdare despre cum se împacă cu tata. Ce ar mai avea oare de împărțit? O iau peste picior când îmi povestește despre grijile sale care, din punctul meu de vedere, sunt niște fleacuri.

Și din nou plec, fug să-mi caut de ale mele.

Mama îmi spune să am grijă să nu-mi fie frig, îmi reproșează că nu am fular la gât, de aceea nu pot scăpa e tuse. Îmi spune că muncesc foarte mult și că este timpul să mă odihnesc. Știe că viața este prea complicată și nu se supără dacă nu pot veni mai des.

Locuim la 40 de kilometri una de cealaltă. O sun regulat și-i ascult poveștile sale despre cum a fost la piață, despre sora ei, care este singură în sat, că pătrunjelul a crescut după ploaie și ar trebui să-l tăiem și că roșii nu mai sunt din cauza secetei, iar motanul și-a pierdut un ochi, pe unde o fi umblat…

Nu prea mă interesează aceste lucruri. Ba chiar am impresia, că în viața ei nu se întâmplă nimic important. Și mă supăr când se plânge că are probleme de sănătate, deoarece când o rog să meargă la medic, nu vrea, ca apoi să mă întrebe ce medicamente să ia. Eu nu sunt medic.

Apoi mă întreabă cu vocea ei blândă: „Cui să mă mai plâng, dacă nu ție?…”

O ascult indiferentă cu telefonul la ureche și-mi dau seama că sunt o fire foarte rece și crudă. Apoi îmi dau seama de faptul că vocea ei sonoră care răsună în telefon, toate cuvintele și frazele, toate certurile noastre formează, de fapt, viața noastră, cea care este aici și acum…

Las totul baltă și merg la ea, fără a o preveni. Reușește să-mi prăjească niște pește, tata tăie un pepene verde și îmi propune niște vin nou. Dar sunt la volan. El bea singur, îl laudă. Râdem cu toții.

Sunt îmbrăcată în puloverul mamei, mi-i cam rece. Mama merge să pornească cuptorul pentru a „încălzi puțin bucătăria”. Mă simt din nou, ca o fetiță fără griji. Totul este delicios. Și cald. Și nu mai am nici o problemă…

Mama, scumpa mea, să trăiești cât mai mult! Pentru că nu știu cum este să nu-ți aud vocea, pentru că nu știu cum aș putea trăi fără bucatele tale și fără căldura case părintești…

error: Content is protected !!