Încălțămintea și geanta: cum să le combinăm corect. Toate opțiunile posibile

Una dintre cele mai frecvente întrebări atunci care apare atunci când ne creăm ținutele este următoarea: cum alegem încălțămintea și geanta, ca să se combine între ele.

Pentru a vă veni în ajutor, am selectat câteva perechi de încălțăminte și genți și am încercat să le combinăm între ele.

Geantă și încălțăminte neagră. 

Aceasta este cea mai populară combinație datorită practicității. Unele fashioniste o consideră cam plictisitoare, dar o putem înviora cu haine sau accesorii colorate.

Dacă alegeți această combinație, este de dorit ca lucrurile să difere între ele prin textură, deoarece o geantă netedă și încălțămintea neagră ne amintesc de stilul clasic. Pentru a crea un look la modă cu accesorii negre, alegeți o geantă neagră cu pliuri sau cu material texturat în partea din față.

Geantă neagră și încălțăminte colorată

Aceasta este o combinație destul de simplă. Alegem geanta noastră neagră preferată și o combinăm cu o pereche de încălțăminte colorată. Dacă ezitați să purtați încălțăminte de culori aprinse, optați pentru gri, maro sau albastru închis.

Pentru o ținută armonioasă combinați încălțămintea c0lorată cu îmbrăcămintea sau cu fularul.

Chiar și în sezonul cald nu ne putem despărți de geanta noastră neagră preferată. În acest caz puteți combina geanta cu ochelarii sau cu talpa neagră a pantofilor colorați.

O ținută interesantă care are drept accesorii geanta neagră și pantofi roz cu talpa neagră.

Botinele cu șireturi negre se vor combina de minune cu o geantă neagră.

Geantă și încălțăminte de aceeași culoare.

Până nu demult stiliștii susțineau că această combinație este demodată. Acum consideră că este cam banală, dar posibilă.

Atunci când cumpărați genți și pantofi în culori pastelate, este mai bine să alegeți nuanțe diferite, dar din aceeași gamă pastelată. Pentru o pereche de adidași roz alegeți, spre exemplu, o geantă verde deschis, albastru sau măslin deschis.

O altă idee ar fi să combinați diferite nuanțe de roșu sau de maro, care nu vor fi niciodată plictisitoare.

Geantă și încălțăminte de culori asemănătoare.  

Știați că maro și roșu sunt culori asemănătoare? Acestea sunt situate aproape una de cealaltă și arată foarte bine împreună. Puteți combina nuanțe de albastru și verde, măslin și smarald, albastru și mov etc.

Nuanțele de roz pal se combină foarte bine cu blugi. Un pulover în culoarea genții arată minunat.

Încălțămintea strălucitoare se include perfect în această ținută.

Adidași în nuanțe pastelate și geantă roz-pal.

O altă combinație interesantă care are la bază și haine clasice. Culoarea genții se va combina cu nuanțele similare sau cu cele în contrast ale ținutei.

Încălțăminte albă și geantă de orice culoare.

Cu încălțămintea albă putem combina orice geantă care ne place. Acest principiu funcționează bine mai ales cu adidașii albi. Un rucsac comod este potrivit și pentru pantofi în stil sport. Dar nu toate doamnele de după 50 de ani sunt gata să poartă rucsac. În  acest caz trebuie să știți că o geantă originală va conferi ținutei o notă elegantă și modernă în același timp.

Alte tipuri de încălțăminte albă se combină la fel de simplu. Important este ca geanta să se combine cu restul elementelor ținutei, iar culoarea poate fi oricare doriți.

Ținute cu cizme albe.

Aceste botine pot fi combinate cu geanta din imagine.

Geantă și pantofi de diferite culori.

Aceasta combinație deschide un câmp vast pentru experimentare. Este mai ușor să compuneți imaginea atunci când geanta și încălțămintea au nuanțe de bază neutre.

Sau puteți respecta această regulă: un obiect să fie neutru, iar cel de al doilea să constituie accentul ținutei. Această regulă este potrivită atunci când doriți să adăugați luminozitate imaginii cu ajutorul încălțămintei sau a accesoriilor.

Geantă multicolor și încălțăminte de o singură culoare.

În acest caz geanta are rol de accent. Pentru o astfel de combinație trebuie să găsiți câteva puncte comune. Puteți începe prin a căuta combinații după culoare; aceasta este cea mai simplă, dar cea mai eficientă tehnică. Dacă geanta și pantofii au o culoare comună, atunci puzzle-ul se va uni.

Încălțăminte uni și geantă multicoloră.

Această geantă se va combina cu cizmele din imagine.

Încălțăminte multicoloră și geantă monocrom.

Această combinație este asemănătoare cu cea anterioară. Doar că în acest caz toată atenția va cădea asupra pantofilor, dacă geanta are o culoare neutră.

Dar în cazul în care geanta are o culoare vie, iar încălțămintea este alcătuită din blocuri de culoare, riscăm să obținem o ținută lipsită de armonie. Pentru a preveni acest lucru trebuie să căutați elemente comune în culorile întregii imagini.

Ținutele mai tradiționale se obțin atunci când geanta și încălțămintea sunt în stil clasic și alegem aceeași combinație clasică de maro și doar o mică parte a încălțămintei este de altă culoare.

Combinații complexe de culori pentru genți și încălțăminte. 

Încercați, măcar o dată, să combinați lucruri care par a fi incompatibile.

La prima vedere ar putea părea că geanta și încălțămintea din următoarele imagini nu au nimic în comun. Dar nu este chiar așa. Geanta din stânga are dungi negre, iar tocul sandalelor este și el negru. Rochia este galbenă ca și curelușele sandalelor. Pentru unele fashioniste astfel de detalii nu sunt suficiente. Dar Naomi Watts a avut curaj să încerce.

Dumneavoastră vă rămâne să analizați a doua ținută și să găsiți punctele comune.

Combinații sofisticate multicolore de pantofi și genți.