Iată cum se distrug destine! De ce nu trebuie să trăim doar de dragul copiilor.

Ea s-a căsătorit devreme. A născut un copil, iar un an mai târziu încă unul. Ei nu i-a rămas timp pentru carieră, interese, hobby, căci permanent făcea mâncare, ordine… De fapt ei îi plăcea asta, familia era fericită. Băiețeii creșteau sănătoși, căci mama avea grijă de ei. Mai mult decât atât, ei au devenit sensul vieții mamei lor.

© DepositPhotos

Doar că a venit momentul când copiii au crescut. Unul a plecat în altă țară la studii, altul și-a întemeiat propria familie și s-a mutat în altă locuință. În acea clipă viața ei s-a prăbușit, căci ea a considerat că a pierdut totul. Ea a rămas singură, viața și serviciul au devenit pustii, iar în inima copiilor a apărut un sentiment de vinovăție pentru singurătatea mamei.

© DepositPhotos

O istorie puțin diferită. Ea a rămas însărcinată de la un bărbat care nu avea nevoie nici de ea, nici de copil. Ea a decis să îl crească de sine stătător. Băiețelul a avut mereu parte de grijă și dragoste. Mama făcea tot posibilul ca să-i asigure o viață demnă, uitând de propria sa viață.

Ea a reușit: copilul a devenit un om de succes, dar a rămas cu un sentiment de datorie pe care nu o poate întoarce. Concluzie: el are 50 de ani, nu e căsătorit, nu are copii, trăiește în continuare cu mama, încercând să-i întoarcă datoria.

© DepositPhotos

O altă istorie. Viața ei nu a fost foarte fericită: cariera nu a fost de succes, prințul pe cal alb nu a mai venit, respectiv nici copii nu a născut. Între timp vârsta se apropia de 40 și ea a decis să facă un copil cât nu e prea târziu. Prin mâinile acestui copil ea a vrut să realizeze toate planurile pe care nu le-a reușit în viața ei.

© DepositPhotos

Ea a visat să devină pianistă, dar maică-sa nu i-a permis. De aceea ea l-a dus pe fiul său de la o vârstă fragedă la școală muzicală, așteptând momentul când el va deveni celebru. Dar copilului nu îi plăcea pianul, insistența mamei l-a făcut să urască acest instrument muzical.

Dar el nu o putea contrazice pe mama, căci ea “a făcut mari sacrificii pentru el”. Sigur că băiatul nu a devenit un mare artist, ci un bărbat infantil lipsit de ambiții, dar care poate cânta la pian…

© DepositPhotos

Există nenumărate istorii de acest fel. Câți părinți își sacrifică viața de dragul copiilor, de dragul unui viitor luminos, dar într-un final își distrug și viața lor, și pe cea a copiilor? Asta se întâmplă din cauza că părinții au făcut din copii un sens al vieții lor, dar asta e o greșeală fundamentală.

Problemele părinților și copiilor

Un proverb indian spune: “Copilul este un oaspete în casa ta”. Copilul nu este proprietatea părinților, el este o personalitate care are propria viață, propriile scopuri, preocupări și vise. Datoria părinților este să îi asigure o copilărie fericită, să îi ofere toate cele necesare și să-l lase să plece când va veni timpul. Copilul nu trebuie să fie centrul universului.

© DepositPhotos

Dar să-i asiguri o copilărie fericită nu înseamnă să îți sacrifici viața pentru a-i oferi o tabletă performantă sau cel mai nou smartphone, copiii nu au nevoie de astfel de sacrificii. Și chiar dacă le faceți, copiii nu trebuie să știe asta, căci dacă în viitor le veți reproșa cândva că ei nu apreciază sacrificiile dvs., ei vor ajunge să aibă un permanent simț al vinovăției și al datoriei neîntoarse.

© DepositPhotos

Dar le sunt datori copiii părinților cu ceva? Mi se pare că nu, căci pentru ce îi creștem noi pe copii? Ca să realizeze ei visele noastre? Ca să aibă grijă de noi la bătrânețe? Fiți de acord că asta e foarte egoist. Să faci un copil înseamnă, înainte de toate, să aduci pe lume o viață, să trăiești fericirea de a fi părinte.

© DepositPhotos

De cealaltă parte este viața ta. Să devii părinte nu înseamnă să-ți pierzi personalitatea, interesele, visele. Acestea sunt la fel de importante ca și grija pentru copil.

Nu trăiți doar de dragul copiilor, nu faceți din ei un sens al vieții. Altfel veți avea de suferit în viitor, atunci când veți conștientiza că ei își făuresc propria viață alături de altcineva și vor fi mult mai puțin prezenți în viața dvs.

© DepositPhotos

Pe de altă parte și copiii vor avea de suferit, căci se vor obișnui că cineva are mereu grijă de ei și vor crede că în viață totul este de-a gata. Ajunși la maturitate ei vor vedea că nu este deloc așa, că este nevoie să lupți, că în multe situații nu poți cere ajutorul părinților. Dar fiți de acord că este foarte dificil să îți reconcepi viziunea asupra vieții la 20-30 de ani…

Copiii crescuți în acest fel devin niște maturi infantili, egoiști, incapabili să se adapteze la realitățile vieții. La un moment dat ei trebuie să conștientizeze că de fapt nu sunt centrul universului, că părinții i-au răsfățat peste măsură și că în viața reală lucrurile stau cu totul diferit.

Cum spunea personajul unui film de ficțiune: “Părinții devin fantomele viitorului copiilor lor”. Eu cred că orice părinte trebuie să se gândească bine la acest mesaj. Ce fel de fantomă vrei să devii pentru copilul tău: o povară grea sau o amintire luminoasă?

Dvs. ce credeți despre relația dintre părinți și copii? Oare este loc de idolatrizare în această relație?

error: Content is protected !!