Fuste la modă în 2021: modele stilate și originale pentru sezonul rece

Fusta este un articol vestimentar versatil și feminin.

Chiar și în sezonul rece fustele sunt foarte solicitate. Principalul lucru este să alegeți modelele care sunt în tendințe și care vi se potrivesc.

În selecția care urmează veți găsi cele mai reușite modele pentru sezonul 2021-2022: versatile, moderne, călduroase și comode.

Fusta creion.

Acest model a încetat demult să fie asociat doar cu stilul de afaceri, devenind preferatele multor fashioniste.

Fustele acestui sezon vor fi din stofe dense și cu o siluetă dreaptă, liberă. Optați pentru fustele de velur, lână, piele, tweed și tricot. Nu uitați de nuanțele actuale ale noului sezon: culorile aprinse și cele de bază.

Fusta matlasată

În sezonul de iarnă-primăvară fustele matlasate vor fi la mare căutare deoarece, pe lângă faptul că țin de cald, sunt la modă. Le puteți purta cu o cămașă largă, un pulover cald sau un tricou mulat. În plus, fustele matlasate arată excelent cu cizme înalte la modă și jachete supradimensionate.

Fusta mini cu talie înaltă.

Fustele mini nu au dispărut nicăieri și sunt la modă, mai ales în sezonul rece. Le puteți purta cu un pulover, un jerseu strâns sau cu o cămașă.

Optați pentru fustele scurte cu talie înaltă și din stofe dense: lână, denim negru, piele sau bumbac care își păstrează forma.

Fusta tricotată.

Una dintre cele mai confortabile tendințe ale acestui sezon este fusta midi din tricot.

Aceste fuste au mai multe avantaje: sunt moi și comode, iar lâna vă va ține de cald. Fustele moderne din tricot au, de regulă, talie înaltă și croială interesantă, iar costumele formate din pulover și fustă tricotată sunt foarte stilate.

Fusta din piele naturală sau ecologică.

Deși pielea nu este cel mai practic material, ținutele cu astfel de fuste sunt foarte stilate și originale. Cele mai populare modele vor fi următoarele: fustele mini cu talie înaltă, cele de lungime midi sau asimetrice.

Fashionistele vor fi surprinse și încântate de varietatea de nuanțe prezentate de designeri. În tendință sunt fustele clasice din piele neagră, cele din piele roșie, albastră, bej, albă, bordo, tonuri de fistic și cele cărămizii.

 

Fusta cu nasturi și parte peste parte.

Fustele cu nasturi în față au avut un mare succes în sezonul de vară și continuă să rămâne în tendințe și în sezonul rece. Nasturii mari și rotunzi arată excelent.

Modelele în carouri și cu o siluetă dreaptă simplă sunt deosebit de populare. Dacă nu vă place decorul sub formă de nasturi, atunci puteți alege modele în carouri și parte peste parte, care vor rămâne la modă pentru mai multe sezoane la rând.

Costumul cu fustă.

Sacourile moderne în carouri nu sunt potrivite doar pentru blugi sau pantaloni. Acestea arată perfect și în combinație cu fuste de orice lungime.