„Soțul meu m-a insultat, în timp ce măsuram un palton, spunându-mi că sunt și foarte urâtă și la ce bun îmi mai cumpăr acel palton? Am plâns toată noaptea! Eu eram, de fapt, cea care îl întreținea, deoarece el nu-și putea găsi un loc de muncă!
Da, nu-mi permiteam să-mi cumpăr ceva, economiseam bani, dar într-o zi, când m-am uitat în oglindă, am înțeles că într-adevăr m-am transformat într-o urâțenie. Oare chiar este vina mea? La urma urmei am făcut totul de dragul familiei, dar se pare că nimeni nu apreciază acest lucru…
Nu este deloc amuzant! Există o mulțime de astfel de povestiri și fiecare începe cam așa: „am renunțat la tot de dragul celor apropiați”.
Am avut o perioadă similară. În 2009 am avut de suferit din cauza crizei, aveam o mică afacere de familie, dar am dat faliment.
Ca urmare singurul nostru venit era salariul meu de la redacție. Am fost nevoiți să reducem drastic toate cheltuielile. La un moment dat am decis să iau totul în mâinile mele pentru a salva situația.
Bănuiesc că fiecare femeie s-a confruntat cu o situație similară cel puțin o dată în viața sa, încercând să-și mai găsească un loc de muncă, să reducă toate cheltuielile pentru a-și putea crește copiii.
Am început și eu să lucrez de dimineață până seara pentru a rezista.
Dar pe atunci arătam încă destul de bine.
Am rezistat până la mijlocul iernii. Prin ianuarie am început a-mi pierde forța, nu aveam chef de nimic. Într-o zi m-am privit în oglindă și mi-am văzut chipul foarte obosit. Aveam grijă de copii și de soț, dar de mine au uitat complet, arătam oribil!
Și atunci am înțeles un lucru: toată lumea a început a mă ignora și a mă trata cu dispreț: colegii și chiar subalternii mei. Clienții și agenții de publicitate la fel, erau foarte nepoliticoși. Acasă la fel.
Când încercam să mă machiez ori să mă îmbrac mai bine, până și mama mă întreba ce am pățit! Momentul culminant a fost când mama mi-a propus să mănânc ceea ce rămăsese în farfuria copiilor. Ea pregătise acele resturi pentru câinele vecinilor, dar deoarece m-am întors foarte târziu și nu mai puteam pregăti altceva…
Am rămas pur și simplu șocată! Am început a țipa și a plânge și i-am cerut să fiu tratată ca un om! Mama s-a justificat mai târziu, spunând că a procedat greșit. Dar eu am observat mai târziu că o astfel de „greșeală” se întâmplă atunci când oamenii nu mai au grijă de ei înșiși! De aceea sunt tratați cu dispreț.
De îndată ce vom începe să renunțăm voluntar la orice în folosul altora, oamenii din jurul nostru ne vor trata așa cum merităm. Este un lucru absolut natural: cel mai puternic supraviețuiește, nu cel care uită de sine. Cei slabi vor fi învinși chiar și de persoanele dragi.
De aceea vă rog insistent: iubiți-vă și aveți grijă de voi și veți fi, cu siguranță, apreciate și iubite!