Este scris foarte bine. Prin ce se deosebește viața de după 50 de ani de întreaga noastră viață anterioară?

Prin ce se deosebește viața de după 50 de ani de întreaga noastră viață anterioară? Prin faptul că nimeni nu ne-a învățat cum să ne trăim viața după vârsta de 50 de ani!

În perioada prunciei suntem pregătiți pentru copilărie, în copilărie pentru adolescență, în tinerețe pentru maturitate. În timpul tinereței petrecem zeci de ore pregătindu-ne pentru provocările ulterioare ale maturității.

Și doar hotarul de 50 de ani îl traversăm fără a avea măcar cea mai mică idee despre cum, cu ce și pentru ce să trăim mai departe?

Nu este nimic ciudat în asta. De unde să avem astfel de informații, dacă pentru generația părinților noștri la vârsta de 50 de ani a început oficial bătrânețea și în genere nu se presupunea să trăiască mai departe, dar să înceapă să moară câte un pic.

Noi, însă, suntem roboți, dragi prieteni, chiar suntem roboți! Rareori conștientizăm faptul că programul de viață strategică pe care îl urmăm cu strictețe atunci când călătorim prin viață este, de fapt, moștenit de la generațiile precedente. Deoarece anume aceste generații au creat acele cărți, filme, sistemul educațional, care în copilărie și în tinerețe ne formează conștiința noastră.

Dar generațiile anterioare nu aveau idee despre viața de după 50 de ani din simplul motiv că, după 50 de ani, în principiu, nu exista viață. Prin urmare ei nu sunt prezenți nici în programul vieții pe care l-am primit drept moștenire de la ei. Suntem pregătiți pentru copilărie, pentru tineret și pentru maturitate. Dar mai departe gata, sfârșitul programului, Eroare 404.

Prin urmare astăzi milioane de oameni ajung la vârsta de 50 de ani și se îmbulzesc acolo neștiind, pur și simplu, ce să facă mai departe? Încercările de a se preface că nu s-a întâmplat nimic și să încerce să continue să trăiască ca și mai înainte, nu aduc succesul scontat. Să îmbătrânească parcă tot e prea devreme, fiind plini de energie și putere. Dar nici nu reușesc să schimbe viața deoarece (a) e înfricoșător și (b) nu au deloc idee cum s-o facă.

Așa și stăm, legănându-ne de pe un picior pe altul, până când, odată cu trecerea timpului, lucrurile se vor aranja de la sine.

Se spune că un chinez pe nume Li Ching Yuen a ajuns până la 256 de ani nu cu mult timp în urmă. Gurile rele, însă, susțin că cei care afirmă acest lucru sunt niște escroci, și, de fapt, Li nu a trăit mai mult de 190 de ani. Ei bine, fie și 190. Sunt, deci, foarte curios cu ce s-a ocupat Li în ultimii săi 140 de ani? Vorbesc serios.

La vârsta de 50 de ani suntem puși pentru prima dată în situația când ne-am îndeplinit și am depășit complet programul de viață în forma în care a fost elaborat pentru noi de către generațiile anterioare. Am absolvit școala/universitatea. Ne-am căsătorit/divorțat/recăsătorit cu cine se poate și cu cine nu. Am început/au eșuat/am început alte proiecte. Am avut/nu am avut succese în carieră. Am cumpărat/vândut apartamente/case. Am crescut copii care au mai multe sau mai puține succese.

Și nu este atât de important dacă am trecut cu succes sau fără acest program. Este important că și instrucțiunile lăsate de părinți se încheie aici. Și viața continuă.

Și cum, apare întrebarea, trăim în continuare? Să repetăm ​​totul din nou? Să construim din nou o carieră care a fost deja construită? Să mai avem copii? Mai multe apartamente? Mai mult mobilier? Cei care au câștigat bani să câștige și mai mult. Dar cei care nu au câștigat să se chinuie în continuare?

Repetarea experiențelor anterioare nu aduce bucurie. Până la 50 de ani scopurile vieții anterioare își pierd sensul, indiferent de faptul cât de mult succes am obținut după atingerea lor. Vrem ceva nou. Și este corect așa să fie. Pentru că noul este viitor și dezvoltare. Noul este tinerețe. Doar că este complet neclar cum ar trebui să fie acest nou? Nu știm cum e să trăim fără un program, fără instrucțiuni din partea părinților.

Eu, de fapt, ce aș vrea să spun? Conform tuturor statisticelor pentru cei care astăzi au 50 – 55 de ani bătrânețea nu va începe înainte de 80 de ani. Chiar și atunci, apropo, va fi complet diferită de cea a părinților noștri.

Și acest lucru este foarte frumos! Este foarte, foarte plăcut. Cum altfel? Tocmai ne-au fost dăruiți tocmai douăzeci și cinci de ani (!!!) de viață luminoasă, activă, veselă și sănătoasă.

“Și care este… șmecheria?” – vă veți întreba pe voi înșivă, cei care ați învățat din propria voastră experiență că pâinea gratuită se găsește doar în capcana pentru șoareci.

Șmecheria constă în faptul că nu am fost învățați cum să folosim acest dar. Și ce vom face acum? Vom încerca. Sau ne vom gândi cum ar fi mai bine să ucidem timpul. Trebuie să stăm cu mâna în sân numai un sfert de secol!