Emoționanta poveste a unei familii care a adoptat tripleți.

Numele meu este Alice. Soțul meu Adan. Ne-am căsătorit acum șapte ani. Nunta a fost veselă, iar invitații ne-au dorit dragoste, înțelegerea reciprocă și, bineînțeles, copii. Noi ne doream o casă mare plină cu copii care să ne împlinească şi să dea sens vieţii.

Am pierdut prima sarcină din cauza faptului că embrionul nu s-a dezvoltat așa cum ar fi trebuit. Ne-am întristat, dar nu am pierdut speranța. Ne-am bucurat mult când am rămas iarăși însărcinată, dar a fost sarcină uterină și am pierdut-o. După intervenție, mi-au dat cel mai îngrozitor verdict: nu voi mai avea niciodată copii.

Durerea noastră era imensă. Am încercat să ne resemnăm și să ne acceptăm situația. Suntem tineri, avem aproape treizeci de ani. Avem tot ce ne dorim: casă, două mașini, de două ori pe an mergem în călătorii, dar în viața noastră nu este împlinită.

Adan a fost primul care a avut curajul să vorbească despre adopție:

− Alice, ce zică dacă adoptăm un copil? Toți prietenii noștri au copii… Toți vorbesc doar despre scutece, cărucioare și desene animate… Îmi doresc foarte mult să avem și noi un copil.

− Dragul meu, m-am gândit și eu la acest lucru, dar mi-a fost frică să ating acest subiect. Vrei să adoptăm un băiat sau o fetiță?

− Aș vrea să avem o fetiță, să îi ofer o viață de prințesă!

− Ai dreptate, dragul meu!

Am pregătit toate documentele. Datorită stării materiale bune pe care o avem, am obținut rapid aprobarea pentru adopție. A venit ziua cea mai mare și am mers să vedem copiii.

Copiii se jucau în curte când am ajuns la orfelinat. Îi priveam de la distanță. Dintr-odată, am simțit că cineva mă trage de poala fustei. Era o fetiță blondă și pistruiată. Cred că avea trei sau patru ani. Mi-a zâmbit și m-a întrebat:

− Doamnă, nu sunteți mama mea?

Mi s-a oprit inima. Nu știam ce să-i răspund, cu lacrimi în ochi și voce tremurândă i-am zis:

− Da, draga mea, am venit cu tatăl tău după tine!

Adan a luat-o în brațe și am mers să vorbim cu directorul orfelinatului. Când ne-a văzut cu ea în brațe, i-a cerut educatoarei să ia copilul. Și am fost conduși în birou să vorbim.

− Înțelegeți… totul este mult mai complicat decât vă imaginați… fata acesta nu este singură…

− Îi adoptăm pe ambii! Are și un frate?

− Nu, are două surori… Sunt triplete. Le luați?

− Trei prințese? Sunt adevărate?

− Părinții le-au abandonat?

− Mama fetelor a fost educatoare în orfelinat. Era foarte tânără când a rămas însărcinată. Din păcate, la naștere medicii nu au putut să o salveze. Nimeni din rude nu a putut lua bebelușii să aibă grijă de ei. Este greu să adopți triplet, dar nu putem nici să le despărțim.

− Noi le vom lua în familia noastră!

Am mers la fete. Le-am îmbrățișat, iar ele ne-au inundat cu întrebări și povești. Câteva zile mai târziu, toți cinci am mers să cumpărăm o casă mai mare pentru familia noastră. Ele ne umplu viața de bucurie și îi dau sens!

error: Content is protected !!