Doar așa trebuie să le răspundă bărbaților o femeie adevărată!

Este mare păcat că nu știm cine este autorul acestei capodopere!

„Am dat întâmplător, peste întrebarea unui tânăr adresată pe rețelele sociale: „De ce altceva mai aveți voi, femeile, nevoie în această viață, înafară de bani și de relații amoroase?”

Voi răspunde foarte sincer la această întrebare.

„Dragul meu, am nevoie de stabilitate. Vreau să mă simt în siguranță alături de tine. Să am un viitor. Nu vreau doar să-mi spui că mă iubești, vreau și să simt acest lucru, să mi-l demonstrezi prin acțiunile tale, prin planurile tale pentru viitor, să nu fiu pe locul al doilea! Vreau să știu că, dacă mă îmbolnăvesc, nu te vei enerva și veți țipa, dar mă vei ajuta.

Vreau să știu, că te pot lăsa să pleci în orice colț al planetei fără a-mi face griji, că pe acolo mai există și alte femei. Vreau acțiuni concrete, nu am timp să aștept până te vei maturiza, până vei depăși cea de-a treia criză, îți vei plăti ipoteca sau alte motive, pe care le inventezi mereu doar pentru a evita căsătoria.

Nu vreau să fiu nevoită să le explic copiilor, că tatăl lor este nesigur și se teme de orice, că suferă din nou din cauza depresiei pe care trebuie să și-o trateze departe de familie, mergând cu prietenii (care și ei la rândul lor suferă din această cauză) la bere.

Nu vreau ca peste câțiva ani să-mi dau seama, că mi-am pierdut timpul în zadar. Nu am nevoie de acceptarea prietenilor tăi, de dragostea mamei tale, de aprobarea câinelui tău. Am nevoie doar de un bărbat adevărat și atât!

Dacă ești un laș și nu-ți poți asuma responsabilitatea, poți fi foarte bogat și dotat, dar nici măcar nu voi privi în direcția ta. Am nevoie de un bărbat, nu de un portofel sau de centimetri.

Punctum! Aștept replicile tale.”