De ce îi urăști tot mai mult pe cei din jur odată cu înaintarea în vârstă?

Este ceva absolut normal. Îți voi explica imediat de ce.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă ne este mai dificil să ne împrietenim cu cineva, pentru că odată cu vârsta începem să-i urâm aproape pe toți.

Dar amintește-ți cum era înainte: oriunde nu ne-am fi dus, pretutindeni legam noi amiciții, prietenii chiar, și credeam cu tărie că acei oameni vor rămâne mereu în viața noastră. Însă timpul și vârsta au schimbat totul. Unii oameni ne-au trădat, alții ne-au frânt inima, ceilalți, pur și simplu, au plecat sau, poate, noi i-am lăsat în urmă. Pe toți acei fără de care nici nu ne imaginam existența.

Pentru că odată cu vârsta îi urâm din ce în ce mai mult pe toți. Pentru nu mai vrem să ne resemnăm cu gândul că nu ne sunt pe plac.

În tinerețe ne dorim să avem cât mai mulți prieteni. Ne facem mult prea multe griji despre ce vor crede ceilalți despre noi. Suntem gata să face multe și de toate, doar să fim pe placul tuturor. Iar acest fapt duce adesea la nașterea prieteniilor ”toxice”.

Însă atunci când ne maturizăm nu-i mai suportăm pe falșii prieteni. Nu mai vrei să fim prieteni buni? La revedere! Nu poți fi o persoană adecvată? Adio! Nu mai avem nici timp, nici dorință să tolerăm ipocriziile. Mai bine să fii de unul singur, decât să fii cu cineva cu care te simți oribil și singur.

Și acum prioritatea noastră nu mai este să ne facem noi cunoștințe și să legăm noi prietenii. Nu. Deja știm cum pot fi oamenii. Și nu mai vrem să avem de-a face cu toate astea.

Rămânem în continuare prietenoși, dar vigilenți. Comunicăm cu ceilalți, socializăm și ne relaxăm împreună, dar nu mai lăsăm pe nimeni în inima noastră. Nu ne mai confesăm, nu le mai destăinuim secrete. Și, astfel, nu mai devenim vulnerabili.

Odată cu vârsta nu mai suntem interesați de noile prietenii. Am trecut deja prin aceste experiențe anterior și nu a ieșit nimic bun din asta. Cu cât devenim mai în vârstă, cu atât mai puțin avem încredere în oameni.

În copilărie credeam că toți ne doresc binele, ne încredeam în oameni cu toată inima. Odată cu vârsta, însă, începem să vedem adevărul: toată lumea se gândește egoist doar la sine și nimănui nu-i pasă de tine și de sentimentele tale.

Cu cât îmbătrânim, cu atât ne dorim mai puțin să punem pe cineva mai presus de noi.

Atunci când încetezi să te mai gândești la ceilalți și începi să te iubești pe tine, atunci încep schimbările. Încetezi să mai vrei să-i mulțumești pe ceilalți și începi să te mulțumești pe tine însuți. În acest moment, adesea prietenia se sfârșește. De îndată ce nu mai permiți oamenilor să te folosească, nu mai ești privit cu ochi buni de majoritatea așa-zișilor prieteni.

Pe măsură ce îmbătrânim căutăm tot mai puțin prieteni adevărați. În schimb, începem să ne dezvoltăm noi înșine, să ne perfecționăm, devenind așa cum, poate, am vrut dintotdeauna.

Prietenii vin și pleacă. Și doar tu îți rămâi ție însuți pentru totdeauna!

error: Content is protected !!