Iată de ce este categoric interzis să rezolvi acele probleme care nu sunt ale tale

Nu contează în calitate de cine ne-am născut. Suntem copiii cuiva, prietenii cuiva, părinții cuiva sau pur și simplu cunoscuți. Deseori, atunci când o persoană apropiată are necazuri, noi credem că este datoria noastră să o ajutăm, dacă nu cu fapta, atunci cu sfaturi.

Se întâmplă uneori că ne străduim foarte mult să ajutăm o persoană, dar drept rezultat ne simțim doar epuizați și fără vlagă, în cel mai bun caz ni s-a mulțumit, dar fără nici o schimbare ulterioară de comportament.

De ce se întâmplă astfel? Din păcate, noi înșine provocăm această situație, anume prin faptul că dorim să ajutăm. De fapt, acest lucru este în detrimentul ambelor părți.

Când oferim aceste „credite” bine intenționate, lipsim persoana de „susținerea sa”.

Pentru orice „creditare” omul ne este dator și îl luăm în brațe. Parțial sau total ne asumăm răspunderea pentru el. Iar uneori inconștient schimbăm succesele lui cu ale noastre.

Înainte de vacanța de iarnă i-am rugat pe studenți să analizeze cât de des noi intervenim inconștient în traiectoria de mișcare, de comunicare, de acțiune a apropiaților noștri. Cât de inconștient îi dezorientăm și îi subestimăm.

– Cât de des ne permitem să intervenim în discuția altora. În special cât de des femeia intervine în discursul unui bărbat, îl corectează, îi dă sfaturi. Toate acestea din start înseamnă lipsă de respect.

– Atunci când femeia, în public, corectează sau îl ridiculizează pe partenerul său, ea îl subestimează și își manifestă lipsa de respect. Acestea sunt lovituri peste „statutul lui social”. Probabil, femeia face aceste lucruri inconștient, însă prejudiciul este pentru ambii.

Dacă bărbatul o întrerupe pe femeie, aceasta înseamnă putere. În acest fel el încearcă să structureze discuția.

– Cât de des schimbăm traiectoria mișcării copilului. De exemplu, copilul se joacă în liniște, iar părinții își permit să-l mute dintr-o parte în alta. Atunci când copilul este preocupat de ceva, el se cufundă deplin în acea activitate. De aceea, uneori nici nu aud când sunt strigați de adulți.

Psihologii susțin că schimbarea traiectoriei mișcării, formează un blocaj la toate nivelurile. Atunci când schimbăm traiectoria copilului, noi „furăm” puterea lui, noi îi dăm de înțeles că suntem dumnezei și el puțin ce poate modifica. Astfel, copiii devin mai timizi, mai agresivi, mai încăpăținați și mai impulsivi, fără inițiativă.

– Când un adult trebuie să se schimbe de la o sarcină la alta, este la fel precum ne-am manifesta neîncrederea față de el.

–  Când intervenim în lucrul altcuiva cu „sfaturile”, „criticile”, „ajutorul” nostru, când facem pentru cineva ceea ce poate face el însuși. Aceasta înseamnă lipsirea de puteri, experiență și dezvoltare. Aceasta nu este dragoste, dar încercarea de a demonstra importanța noastră.

Dacă ne abținem să dăm sfaturi altcuiva, atunci ambii căpătăm puteri noi. Dacă nu ne putem abține și dăm sfaturi, atunci noi îi luăm puterea.

– Când îi spunem altcuiva că „totul va fi bine”. Când luăm decizii pentru alții, atunci ne asumăm rolul de dumnezeu. Astfel, noi îi lipsim pe cei dragi nouă de posibilitatea de a-și încerca propriile puteri.

Dacă intervenim în unele situații, ne asumăm un anumit rol pe care nimeni nu ni l-a încredințat și într-adevăr îl lipsim pe om de „traiectoria” sa. Aceste lucruri nu se referă la situațiile când este nevoie de o reacție rapidă și un ajutor urgent.

Dacă o persoană apropiată ne va spune cât îi este de dificil, să-i spunem: „Realizez că sunt multe sarcini. Însă ele sunt mici, iar tu ești mare. Cred că ai puteri suficiente și ești capabil să le soluționezi. Dacă ai nevoie eu sunt alături, dar știu că poți.”

error: Content is protected !!