Toți spuneau că Ioana era o fată foarte urâtă.
Acum înțeleg de ce oamenii erau fericiți să spună acest lucru, și nu numai între ei, ci și în prezența Ioanei. Aveau multe motive. În primul rând, o persoană care poate spune altcuiva că este urâtă, pentru acea persoană ea chiar încetează să fie atractivă.
În al doilea rând, atunci când rănești aproape tău, te justifici propriei conștiințe că doar spui adevărul, nu greșești cu nimic
Adevărul este că Ioana într-adevăr era urâtă. Nu era înaltă, era corpolentă, avea picioarele scurte, gâtul scurt. Natura a înzestrat-o cu frunte lată, sprâncene stufoase și dinți strâmbi.
— Când m-am născut, bunica mi-a spus că eram un copil anormal, deoarece un copil sănătos nu poate fi atât de înfricoșător! — a spus printre lacrimi Ioana.
Adevărul e că Ioana nu a văzut-o niciodată pe bunica ei, tatăl ei i-a povestit aceste lucruri chiar înainte de a primi divorțul de la mama ei. Cu ce i-a greșit acea fată de 12 ani ca să audă toate astea? Nimeni nu știe. Dar răul a fost făcut.
În schimb, natura a înzestrat-o cu un intelect excepțional. Citea foarte mult, era prima în școală. Toți profesorii o lăudau, iar mama se mândrea cu ea.
Numai profesoara noastră de geografie nu a ratat niciodată o ocazie de a reaminti că în ciuda tuturor succeselor, ea este foarte urâtă și acest lucru nu poate fi schimbat.
— Ei bine, ce altceva poți să faci? Îți rămâne doar să înveți. Doar așa vei putea răzbate în viață dacă ești atât de urâtă….
Aceste cuvinte erau motiv de chicoteală. Ioana se simțea teribil.
În anul II de studenție, ea a decis ca vara pentru a câștiga niște bani, putea să lucreze la un salon de computere.
Proprietarul a refuzat să o angajeze din cauza aspectului ei fizic.
Ioana a început să plângă.
— Cum să trăiesc dacă toți mă resping din cauza urâțeniei mele?
Am ridicat din umeri. Am încercat să-i spună că era foarte drăguță, dar … fără nici un folos, pentru că noi 2 știam adevărul.
A trecut un an după ce a absolvit facultatea. Când merge la un interviu de angajare, mergea de parcă se ducea la război, și de fiecare dată primea refuz. Toți o refuzau din cauza aspectului ei fizic. Și apoi s-a întâmplat un miracol.
Lochan, un hindus, colegul Ioanei, a convins-o să meargă în Olanda. Ioana, a vrut doar să fugă de viața pe care o avea la ea în țară și a acceptat să se stabilească în altă țară.
Câteva luni mai târziu, pe rețelele de socializare au apărut poze noi. Era Ioana, o fată care zâmbea larg, era fericită.
Un an mai târziu, au apărut fotografii unde fata cea urâtă apărea lângă un italian brunet. Era un cuplu îndrăgostit.
— Am început să trăiesc, să nu supraviețuiesc! — mi-a spus ea.
Brusc mi-am amintit cum această făptură plângea și se întreba cum să trăiască mai departe?
Secretul s-a dovedit a fi simplu: trebuia să trăiască printre oamenii care sunt fericiți și nu doresc să umilească alte persoane pentru a se simți mai bine!