E bine cunoscut faptul că oamenii bogați au anumite obiceiuri care au un rol important în succesul lor. Dar ce ar fi dacă un om fără averi de milioane ar începe să respecte același orar zilnic ca și oamenii bogați? Ce va simți el? Oare cum se va schimba viața sa?
Eu am decis să găsesc răspunsuri la aceste întrebări, de aceea pe parcursul a 6 luni am respectat principalele obiceiuri ale celor mai bogați oameni de pe planetă.
Obiceiul nr. 1: să acorzi cel puțin 30 de minute pe zi activităților fizice
Eu nu practic nici un sport. Cândva mi-am luat un abonament la sala de forță, dar nici nu a trecut luna când am încetat să o frecventez.
Acum am decis să îmi iau iarăși un abonament, dar de data aceasta mi-am făcut un orar concret și merg la sală de 4 ori pe săptămână la o anumită oră.
Iată calendarul meu (cerculețele roșii sunt zile de antrenament) și programul de exerciții, pe care l-am elaborat conform recomandărilor găsite în internet.
Cel mai greu mi-a fost să merg la sală după o zi grea de muncă. Înainte cu siguranță aș fi rămas acasă să văd un film stând în pat, dar de data aceasta m-am decis să respect întocmai programul meu.
De fapt totul s-a dovedit mult mai simplu decât credeam. După 2 săptămâni frecventarea sălii a devenit o obișnuință, iar organismul era gata de efort fizic chiar și în zilele cele mai încărcate. Cel mai plăcut e că pe lângă starea fizică mai bună, s-a schimbat semnificativ calitatea somnului, iar echilibrul și concentrarea mi se dau mult mai ușor.
Obiceiul nr. 2: să cunoști mereu oameni noi
Se spune că anume comunicarea este “valuta” oamenilor de succes. De aceea pe parcursul experimentului eu încercam să cunosc cât mai mulți oameni noi.
Pentru început eu am făcut o listă cu toți cunoscuții mei și i-am separat în două grupuri:
- Oameni utili, alături de care mă simt confortabil și cu care voi încerca să comunic cât mai des.
- Oameni toxici, care aduc în viața mea mereu ceva negativ. Cu acești voi încerca să mă văd mai rar.
Pentru a cunoaște prieteni noi eu am început să vizitez tot felul de expoziții și evenimente care mă interesează. E uimitor cât de mulți oameni cu aceleași interese poți cunoaște într-o singură zi! Am de învățat multe de la ei.
Obiceiul nr. 3: să meditezi zilnic
Oamenii de succes nu se axează doar pe bunăstarea materială, ci și pe cea sufletească.
Încordarea și stresul zilnic creează necesitatea de a ne relaxa și a ne liniști din când în când. De aceea eu am început să fac mici pauze meditative a câte 20 de minute pe zi.
Rezultatul a devenit evident după doar 2 săptămâni: eu am remarcat că mi-e mai ușor să mă concentrez și să găsesc soluții pentru problemele cu care mă ciocnesc.
Obiceiul nr. 4: să citești multă literatură utilă
Eu iubesc cărțile, îmi place să le cumpăr, dar din păcate le citesc foarte rar. Astfel la mine s-a format o întreagă bibliotecă de cărți necitite.
Oamenii bogați citesc cărți nu pentru plăcere, ci pentru folos, de aceea de regulă este vorba de cărți cu de biografie, istorie, economie și finanțe etc. Eu am selectat din colecția mea anume astfel de cărți.
Eu am decis să port mereu cu mine o carte pe care să o citesc în drum spre serviciu și în pauza de masă. În plus în timpul antrenamentelor eu ascultam mereu câte o carte audio.
Astfel în prima lună eu am studiat (și am înțeles) 3 cărți și o începusem și pe a patra.
Obiceiul nr. 5: să stabilești obiective și să urmărești îndeplinirea lor
Pentru a rezolva tot haosul în ceea ce privește gospodăria, serviciu și viața în general, eu am decis să scriu acțiunile ce urmau a fi făcute în fiecare săptămână.
Când m-am uitat prima dată la toată lista aia, am crezut că nu voi rezista în așa ritm până la sfârșitul experimentului. Dar de fapt totul a fost mult mai simplu: eu am realizat că în prima săptămână am făcut mai multe decât în întreaga lună precedentă.
Obiceiul nr. 6: să te îmbraci modest
Mulți oameni de succes folosesc așa-numita garderobă lego. Adică eu au doar haine de bază, care sunt ușor de asortat una cu alta.
Eu am făcut ordine în propria garderobă și am aruncat toate hainele care pot fi îmbrăcate doar în anumite condiții (tricouri cu imprimeuri, blugi rupți etc.). În schimb mi-am cumpărat câteva tricouri simple de același fel și câteva perechi de blugi clasici.
Asta mi s-a părut una din cele mai bune decizii din viața mea. Acum nu mai pierd timpul căutând haine potrivite și am încetat să caut să fiu în pas cu moda.
Obiceiul nr. 7: să fii mai calculat în privința cheltuielilor
Oamenii de succes nu irosesc bani pe lucruri inutile și țin cheltuielile sub control. Eu am decis să duc o evidență a tuturor cheltuielilor mele.
În scurt timp am înțeles că e mult mai rentabil să cumperi mâncare pentru o săptămână întreagă.
În privința cheltuielilor mai mari eu mă întrebam de fiecare dată dacă într-adevăr am nevoie de acest lucru. Dacă răspunsul era pozitiv, atunci eu includeam acel lucru în lista de cheltuieli și reveneam la el după 2 săptămâni. De cele mai multe ori după aceste 2 săptămâni eu nu mai vedeam necesitatea de a cumpăra așa ceva.
Prin urmare în prima lună eu am economisit 40% din salariul meu, iar în a doua – 60%.
Obiceiul nr. 8: să te trezești devreme și să te culci devreme
Acest obicei mi s-a dat cel mai greu, căci eu eram obișnuit să stau până târziu în fața televizorului.
Eu mi-am propus să ajung la serviciu cu o oră mai devreme. Pare uimitor, dar eu am reușit să adopt un regim de somn normal în doar 3 zile. A fost foarte dificil, dar s-a meritat pe deplin, căci spre sfârșitul primei săptămâni eu am remarcat că până la amiază reușesc să rezolv mai mult decât înainte reușeam într-o zi întreagă.
Concluzii
Toate aceste obiceiuri m-au ajutat într-adevăr să devin mai bun, mai sănătos și mai îndemânatic. Nu mi-a fost deloc ușor, dar într-un sfârșit am ajuns să citesc mai mult, să fiu mai energic, să cunosc oameni interesanți și să-mi gestionez mai inteligent timpul liber.
De aceea sper ca acest experiment de 6 luni să devină pentru mine un mod de viață permanent. Asta vă doresc și vouă!