Copiii nu au nevoie de educație. Au nevoie de dragoste!

V-ați gândit vreodată de ce copiii voștri nu vor să-și petreacă timpul cu voi?

Poate din cauza faptului că, atunci când erau mici, nu găseam timp să lăsăm lucrul și să petrecem timp cu ei. Copilăria este cea mai delicată și mai vulnerabilă etapă a vieții.

Cum putem cere copiilor noștri să ne dedice timpul lor, dacă noi la rândul nostru cândva am dat prioritate grijilor cotidiene și nu ale copiilor? Nașterea copilului și asigurarea lui, nu înseamnă educație. Să-i oferi lucrurile materiale și sfaturi, nu înseamnă educație. Copiii nu au nevoie de educație. Au nevoie de dragoste.

Auziți această întrebare la fel de des cum o aud și eu? Copii vor să se culce lângă mine în fiecare seară pentru că le place să petreacă timpul cu mama lor. De ce? Permiteți-mi să vă explic.

Copiii noștri au 10, 7 și jumătate, 6 și 4 ani. Fiul nostru de șapte ani mă roagă în fiecare seară să mă culc lângă el.

– Mamă, te culci lângă mine?

Și sunt tristă, deoarece în majoritatea serilor îi răspundeam: „Doar o clipă, dragul meu. Trebuie să mă asigur că frații tăi au adormit. Trebuie să fac curățenie în bucătărie. Trebuie să lucrez la schițele pentru serviciu. Trebuie să luăm cina împreună cu tatăl tău.”

Indiferent de motiv, toți spunem același lucru: „Doar o clipă deoarece sunt și alte lucruri mult mai importante.”

Știu, știu, că nu vom putea fi lângă ei toată noaptea, dar copilul va aștepta acest lucru, la fel ca toți ceilalți.

„Îi voi da degetul și el va lua toată mâna.” Credem că ne vom culca doar pentru 5 minute și ei vor vrea 20. Dacă ne culcăm pentru 20 minute, vor cere 40.

Acum câțiva ani, un prieten al familiei noastre a murit în somn. O săptămână mai târziu, într-un alt oraș, un băiețel de șapte ani a murit în mod neașteptat în timp ce se juca în curte. Îmi este foarte greu să mă gândesc și să scriu despre aceste lucruri.

Acum, când fiul meu îmi cere să mă culc lângă el, este cel mai plăcut lucru care se poate întâmpla seara. Deoarece aud acele detalii pe care alt copil de 7 ani nu le va mai povesti mamei.

„… mi-a spus că sunt drăguț azi. Cât de dezgustător. Nu-i așa, mamă?”

„Astăzi am avut o testare la matematică și am luat nota cea mai mare! Vezi, mamă! Am învățat și am reușit!”

„Mi-e dor de câinele nostru. Când crezi că putem cumpăra altul?”

„Mamă, îți aduci aminte că mi-ai spus să-l ajut pe fratele meu mai mic când rămâne în urmă la alergat. L-am ajutat. Am alergat în urma lui, așa cum mi-a spus tata. L-am încurajat. El a spus că îl doare burta. I-am spus că, dacă dorește, poate să alerge mai încet și eu voi alerga împreună cu el, deși este cu adevărat plictisitor, mamă!”

Toate acestea se întâmplă atunci când lăsăm deoparte toate celelalte preocupări. Toate acestea se întâmplă atunci. când uităm de toate activitățile pe care ar trebui sau vrem să le facem.

Bunica mea îmi zicea să mă bucur de copii atât timp cât au nevoie ei de noi. De asemenea, ea nu înțelegea de ce oamenii nasc copii dacă nu vor să-și petreacă timpul cu ei. Ea spunea că-i place să-și crească copii și că eu trebuie să fac la fel.

Părinții mei și părinții soțului meu ne amintesc mereu că într-o bună zi copiii noștri nu vor petrece atât de mult timp cu noi. Acest gând îmi frânge inima!

Dar, acea zi nu este astăzi. Astăzi mă voi culca lângă copilul meu când îmi va cere, și lângă toți cei 4 copii ai mei și le voi cânta cântecele lor preferate.

Îmi ascult copiii și îmi spun:

„Astăzi, anume azi, sunteți cei mai importanți pentru mine!”

Și știți, peste 10 ani, aceste cuvinte se vor întoarce, atunci când fiul meu va avea 17 ani și eu îl voi ruga să stea cu mine câteva minute, el o va face.

error: Content is protected !!