Combinăm rochii și fuste cu tot felul de articole din garderoba dvs, cum nu ați visat niciodată. Obțineți 8 ținute uimitoare!

Învățăm să combinăm rochii și fuste cu tot felul de articole din garderoba dvs, cum nu ați visat niciodată. Veți obține diverse ținute uimitoare, ce-i vor cuceri pe toți. Vă prezentăm mai jos cele mai bune combinații de articole vestimentare, ce vă vor salva din orice situații. Probabil, nici nu ați crezut că unele din acestea pot fi asortate într-un mod atât de armonios. Descoperiți 8 cele mai frumoase combinații, ce trebuie să le cunoască fiecare femeie.

Top 8 cele mai bune combinații: 

1. Modelele clasice din nou sunt la modă. O rochie sau o fustă cu buline se combină perfect cu o jachetă sau cu o geantă de culoarea mentei.

2.  O rochie bej de model clasic este o adevărată baghetă magică pentru dvs. Aceasta arată grozav, se combină ideal cu un sacou clasic sau cu o haină de o culoare intensă, precum roșie, indigo sau bordo. În acest sezon încercați să combinați rochia preferată cu haine de culoare albastră – jachetă de un albastru deschis, cu gentuță sau pantofi clasici. Obțineți un ansamblu fin și foarte frumos.

3. Dacă vă puteți lăuda cu o fustă pufoasă în stil retro, atunci considerați-vă o norocoasă. Dacă fusta mai este și de culoarea vinului – obțineți un aspect fără de egal. Pentru a obține un ansamblu perfect, adăugați o bluziță tricotată, de o nuanță deschisă, cu umerii ușor dezgoliți. Neapărat purtați un colier delicat și pantofi clasici de lac. Dacă ați decis să cuceriți lumea – să fie o dragoste la prima vedere!

4. O fustă tricotată poate fi combinată cu o mare varietate de haine. Purtați așa gen de fustă cu un pulover simplu sau de o culoare mai intensă, cu încălțăminte în stil sportiv sau pantofi clasici – după dorință. Acest ansamblu va fi potrivit pentru locul de muncă sau pentru o întâlnire cu prietenul drag.

5. Rochia de culoarea scorțișoarei este o ținută cu adevărat elegantă. Combinați această rochie cu o jachetă din piele sau o jachetă clasică de culoare maro, adăugați accesorii mai puțin obișnuite și un ansamblu inegalabil este gata!

6. Rochia albă clasică este cel mai important articol al garderobei dvs. Aceasta se combină uimitor de bine cu o mare varietate de haine și accesorii. În acest sezon se recomandă să purtați rochia albă cu o jachetă albastră, pantofi clasici și accesorii de culoare roșie. Feminin, nu?

7. O fustă cu imprimeu floral necesită accente proaspete și colorate. Completați aspectul cu o bluză și o gentuță de o culoare verde și nu veți regreta!

8. Se pare că dantela mereu va fi actuală! O fustă-creion albastră în combinație cu o bluziță dantelată neagră și pantofi pe tocuri înalte va crea un aspect unic. Adăugați accesorii elegante și sunteți gata pentru orice eveniment!