Chiar și cei care nu au auz muzical și nu au cântat niciodată la vreun instrument, știu despre existența notelor muzicale. Totuși, cine e inventatorul lor, știu puțini dintre noi.
Călugărul Guido D’arezzo a trăit în orașul Arezzo – Italia, în sec. XI. Când și unde s-a născut nu se știe exact. Despre primii săi ani se știe că pentru un timp a trăit și studiat în mănăstirea Pompoza din apropierea orașului italian Ferrara. Dorința lui de reformare a corului bisericesc a provocat nemulțumire în rândul clericilor și a fost forțat să se mute în orașul toscan Arezzo.
Aici, a găsit liniște și a putut să se dedice în totalitate lucrării vieții sale – să găsească metoda prin care oamenii să citescă muzica, pentru a putea să învețe și să cânte, inclusiv melodii pe care nu le-au auzit niciodată înainte. A depus mult efort pentru ca să poată în sfârșit găsi o metodă prin care oamenii să citească muzica. El s-a folosit de versurile scrise de Paulus Diaconus în secolul al VIII-lea, pe care le-a pus pe muzică compunând imnul Sfântului Ioan. Guido D’arezzo a folosit prima silaba a fiecărui rând, deoarece observase ca fiecare verset corespunde unei tonalități diferite.
În latină, sună așa:
UT queant laxis
REsonare fibris
MIra gestorum
FAmuli tuorum
SOLve polluti
LAbii reatum
Sancte Ioannes
Guido D’arezzo a folosit prima silaba a fiecărui rând, deoarece observase că fiecare verset corespunde unei tonalități diferite.
Sistemul inventat de Guido a ușurat munca coriștilor. Înainte de a inventa acest sistem, lui Guido îi lua zece ani ca să-i pregătească, iar după aceea a fost inventat acest sistem de notație muzicală, doar doi ani. Este interesant că starețul mănăstirii, din care a fost expulzat Guido, s-a pocăit înaintea lui și i-a cerut să se întoarcă la Pomposa, dar el totuși a decis să rămână în Arezzo.
Însuși Papa de la Roma a fost interest de persoana călugărului. Mai mulți ani, Guido D’arezzo a trăit în Roma. Alfabetul muzical s-a răspândit foarte repede în întreaga lume creștină. Sistemul de notație muzicală îl folosim aproape neschimbat, dar totuși sunt careva modificări în acesta.
Puteți observa că prima notă a fost „ut” și nu cea obișnuită nouă „do”. Aceasta a apărut șase secole mai târziu. „Inventatorul” notei muzicale „do”a fost un alt teoretician de muzică, italianul Giovanni Battista Doni. Nota „ut” se termină cu o consoană, așa că Doni a sugerat să fie schimbată.
Interpretarea modernă a numelor de note arată astfel:
Do − Domnul este Domnul;
Re − rerum − materie;
Mi – miraculum – minune;
Fa − familias planetarium − Familia planetelor, sistem solar;
Sol − solis − Soarele;
La − lactea via − Calea Lactee;
Si − siderae − Cer.
În plus, alfabetul muzical al lui Guido Aretinsky a avut cu o notă mai puțin. Nota „si” a fost introdusă de compozitorul flamand Hubert Valrant la sfârșitul secolului al XVI-lea. Această notă combina literele inițiale din linia finală a imnului − Sancte Ioannes, adică „Sfântul Ioan”. Apropo, în alte țări occidentale, nota „si”, se pronunță „ti”.
Pe lângă acest sistemul de notație muzicală, Guido a mai adus o realizare importantă în teoria muzicală. În timpul dirijării corului său el, cu ajutorul mânii stângi sugera cântăreților ce notă să ia.
