De 10 ani merg la același dentist. Doctor de la Dumnezeu, și în general e un om de aur. De obicei, îl telefonez și îl tachinez: Ce mai faci? Mai ești în stomatologie? Medicul glumește și stabilim când ne vedem. Odată mi s-a întâmplat un lucru foarte ciudat…
L-am telefonat pentru a stabili o întâlnire. După lungi așteptări, mi-a răspuns într-un final, dar foarte ciudat. Sunt surprins:
– Bună Mihai! Ce mai faci? Ce s-a întâmplat?
– Totul este bine.
– Am de gând să-ți fac o vizită.
– (tăcere)
– Alo, alo, mă auzi?
– Da, da, te aud. Știi, nu te pot ajuta acum, dar am un coleg bun, îți voi da numărul lui de telefon, te va ajuta el. Acum nu mai pot vorbi, la revedere.
Mi-a expediat un sms cu numărul doctorului, dar nu aveam de gând să merg la alt stomatolog. Într-o oarecare măsură nu eram pregătit sa-mi schimb dentistul. Poate că astăzi Mihai nu a fost în toane bune, dar mă va primi cu altă ocazie. Și dinții mei au fost de acord să mai aștepte.
După un timp, îl telefonez:
– Bună, Mihai. Știi? M-am gândit că nu vreau să schimb medicul dentist și durerea m-a mai lăsat, așa că te voi aștepta.
– Da?
– Bineînțeles! Ești în viață, de ce aș avea nevoie de un alt doctor.
Au urmat câteva clipe de tăcere apoi Mihai mi-a spus:
– Te voi ajuta cu plăcere, dar mă tem că acest lucru nu se va întâmpla în curând. Nu amâna această problemă, să nu fie mai rău.
Am decis să nu renunț:
– Nu, te voi aștepta atâta timp cât e nevoie.
– Ei bine… Sunt plecat, sună-mă peste 2 luni.
După ceva timp, iarăși îl telefonez. Mihai este încă ocupat și îmi propune din nou un alt doctor. Dintele a început deja să doară, dar totuși nu eram pregătit de această schimbare.
După săptămână mă telefonează stomatologul meu:
– Ce mai faci? Ai mers la consultație?
– Nu! Te-am aștept să revii!
– Într-adevăr? Atunci te aștept astăzi la 09:00.
– Poate la 21:00? îi răspund ironic (eram deja supărat pe Mihai).
Eram pe punctul de a ieși când a sunat telefonul. Era Mihai. A anulat întâlnirea de azi și am stabilit să ne vedem în ziua următoare.
În sfârșit am ajuns la clinică. Am observat că doctorul meu a slăbit, dar era într-o dispoziție bună. Cabinetul lui era gol de parcă făceam ceva ilegal. Mihai era nervos.
După finalizarea lucrării, Mihai mă întreabă:
– Cum te simți cu plomba nouă? Ți-e comod cu ea?
– Perfect! Cât îți datorez?
Mihai tace. Observ că are lacrimi în ochi.
– Nu e nevoie să îmi plătești. E suficient că m-ai așteptat.
Se pare că Mihai a avut un accident vascular cerebral. Era parțial paralizat. Cazul a fost dificil, medicii nu erau siguri că va duce o viață normală, să nu mai vorbim despre activitatea lui medicală. Familia a lăsat mâinile în jos, dar Mihai a spus: Nu voi renunța. Un pacient mă așteaptă, trebuie să-l ajut.
Mihai, spera să îl aștept. Am fost primul său pacient după accident și iarăși a crezut în forțele sale.