Am un prieten, se numește Andrei…

Prietenul meu se numește Andrei. Îl cunosc din copilărie. Este singurul copil în familie. Părinții lui au lucrat la o uzină, ca electrician și tehnician de laborator. Salariile părinților erau foarte mici și familia trăia modest. Cu mare greu făceau față tuturor cheltuielilor de zi cu zi.

Ajungând la vârsta de 18 ani (în anul 1995), tatăl i-a dăruit feciorului 1000 de euro și a zis: ”Deja ești un adult și aceștia sunt ultimii bani pe care ți-i dau în viața aceasta.”

Îmi amintesc că Andrei a fost foarte supărat pe tatăl său. Cum așa, propriul tată nu-i va mai da mai mult bani? Numai că nimeni așa și nu a înțeles, cum pe atunci, pe vremurile celea grele, tatăl băiatului a reușit să acumuleze așa o sumă enormă de bani.

Andrei a păstrat banii. El și-a deschis propria afacere – comercializa articole de birotică în apropierea unui institut. Afacerea mergea bine. Apoi, Andrei a deschis o tipografie.

La 1 mai, la vârsta de 40 de ani, prietenul meu Andrei, a dăruit părinților săi o casă de vacanță, mare și frumoasă, complet mobilată cu bun gust. Unde mai pui, le-a înmânat și cheile unui automobil, pentru ca părinților pensionari să le fie mai comod și plăcut să se deplaseze spre această casă minunată.

De ziua sa, în casa nouă a părinților săi, Andrei a rostit un toast: ”Acesta este cel mai mic lucru pe care l-aș putea face ca semn de recunoștință și mulțumire față de părinții mei. Îi mulțumesc pentru darul pe care l-am primit la 18 ani. Cineva s-ar fi înglodat, iar eu, datorită părinților și propriei afaceri, am Reușit.”

Asta da – EDUCAȚIE!

P.S. Distribuiți această postare prietenilor dvs.!