Într-o zi, luasem pașaportul soțului din jacheta lui, pentru că trebuia să fac o copie. El dormea – veniseră din schimbul de noapte, de aceea nu l-am trezit. În buzunarul interior, în afară de document, am găsit și o cheie de la un apartament. Nu al nostru, ci unul străin. O cheie cu un breloc pentru fete.
Am fost surprinsă și am făcut o poză. Dacă va schimba locul sau va spune minciuni? Am plecat la muncă. I-am lăsat un bilet soțului, ca să nu-și caute pașaportul.
Toată ziua la muncă stăteam ca pe ace, am povestit colegilor mele.
– Are o amantă! Cheia e de la casa ei! – aceasta a fost opinia majorității.
N-am vrut să cred asta. Poate a găsit cheia. Sau i-a dat-o cineva în timpul vacanței, să hrănească o pisică spre exemplu?
Alexandru, soțul meu, s-a trezit la ora trei și m-a sunat imediat. Am auzit prin voce că era îngrijorat. Întreabă:
– Ce ai căutat în buzunarul meu?
– Ți-am cerut să faci o copie a pașaportului timp de o săptămână. Mi-ai îndeplinit cererea? Nu. Totul sunt nevoită să fac singură. Ce s-a întâmplat dacă am căutat pașaportul în buzunar? Sunt soția ta, nu un străin. Și tu îmi iei câte ceva din buzunare. Alexandru, cei cu cheia din buzunarul tău? – l-am întrebat imediat.
Nu am primit nici un răspuns. Am pierdut legătura. Îl sun iar – telefonul nu era disponibil. Colegii chiar mai mult au început gălăgia:
– Ar fi trebuit să-ți faci o copie a cheii, apoi să-ți vânezi soțul! Ar fi fost prins în flagrant!
Nu vream să cred! Suntem căsătoriți de aproape 8 ani, avem un copil, apartamentul este în ipotecă. Ne certăm o dată pe an, este bun, generos, receptiv. După muncă imediat vine acasă, nu merge la pescuit sau cu prietenii la băi. Dacă ar fi avut o amantă, aș fi simțit imediat.
Telefonul soțului este întotdeauna la vedere, am instalat aplicații pe acesta, mă joc seara când este acasă. În browser-ul de pe computer, toate parolele sunt salvate: atât de e-mail, cât și cele de pe rețele sociale. Nu curăță istoricul solicitărilor. Nu s-au observat ciudățenii. Cu excepția cheii.
– Nu, nu! Am încredere în soțul meu!
Ca răspuns la replica mea, am fost acoperită cu o grindină de povești. Toți au început cu cuvintele: ”Eu, de asemenea, aveam încredere în soțul meu…”, dar totul s-a încheiat astfel: ”pensia alimentară nu plătește, s-a căsătorit din nou…”.
Colegii m-au pus pe gânduri la maxim. Eram dispusă să renunț la muncă și să mă duc acasă ca să-l pedepsesc pe trădător.
Soțul nu răspundea. După ce s-a terminat ziua de muncă, am luat copilul de la grădiniță și l-am dus la mama. Eu m-am grăbit acasă. Starea de spirit era foarte proastă.
Intru în apartament, îmi scot pantofii și paltonul, mă duc la zgomotul apei din bucătărie. Soțul spăla vasele, fluiera ceva sub nas.
– A cui e cheia? – întreb, iar în capul meu, scenariul divorțului se derulează: la mama mă mut cu copilul, dau cerere la pensia alimentară, iau mașina. Ipoteca – cu ipoteca, se va descurca el, nici măcar nu mă voi implica. Stop! Cum să nu? S-o aducă în apartamentul nostru pe proprietara brelocului stupid și să schimbe totul aici pe gustul lor? Nu!
– Unde e copilul?
Ia te uită, ți-ai amintit de copil? Eram gata să-mi exprim tot ce am crezut în această zi, dar m-am oprit. Nu putea! Nu a putut el! Trebuie să ai încredere în soț!
– Alexandru, dragule, fii bun, spune-mi: a cui cheie e în buzunarul tău? – eram foarte nervoasă.
Soțul a oprit apa, s-a așezat și a început să spună:
– Mama nu se simte prea bine în ultima vreme. Mi-a dat un duplicat al cheii de la apartamentul ei, pentru orice eventualitate. Mi-a cerut să merg în vizită la ea mai des. Apropo, iubito, am nevoie de un telefon nou: mi-am scăpat telefonul azi în cana cu ceai.
– De ce nu mi-ai spus că mama ta ți-a dat cheia? – m-am înfuriat.
– Mi-a cerut să nu-ți spun nimic.
– Are teamă că o să-i iau apartamentul? Ce prostie! Poate că nu e cheia ei.
– Sun-o și întreabă.
Am sunat. Știți ce mi-a spus? Ea nu știe nimic despre nici de o cheie! Termin conversația, iau tigaia în mână și merg spre soțul meu. M-a luat de mână și m-a dus pe hol:
– Îmbracă-te! Mergem la mama!
Tot drumul Alexandru mă privea urât. S-a supărat că nu l-am crezut. Cum să cred? Unul spune un lucru, mama lui – altul. Am ajuns. Mi-a dat cheia și mi-a spus să deschid ușa.
– Nu am fost invitați! – am refuzat.
Alexandru a sunat la ușă, mama lui a deschis-o. El a luat cheia cu care a deschis-o, a pus cheia cu breloc în lacăt și a întors-o. De două ori, lacătul s-a închis, încă de două ori s-a deschis.
A urmat o scena mută. Eu îl privesc pe Alexandru și-mi cer scuze. Soacra, cu nevinovăție:
– Oh, ai întrebat despre această cheie? Da, i-am dat-o fiului meu.
Alexandru a certat-o rău de tot pe mama sa. I-a dat cheia înapoi. Ne-am pornit spre casă, am trecut pe la mama mea și am luat copilul. Tot drumul îmi ceream scuze, pentru neîncrederea mea.
A doua zi la locul de muncă am vorbit despre ce ușă a deschis cheia găsită.
– Au conspirat! În timp ce erai la serviciu, Alexandru al tău a cumpărat un lacăt și a mers la mama lui și l-a schimbat! Nu, nu așa! Pur și simplu a luat cheia mamei sale și a pus brelocul pe ea! Te socot de o proastă! Dar tu-l crezi! – colegii au început iar vorbele, dar i-am rugat să nu mai zică prostii.
Am înțeles: nu ascult pe nimeni. Trebuie să am încredere în soț, dar nu în colegi, printre care 80% dintre femei sunt divorțate.
Am încredere în soț. Dar uneori, seara, când adorm, totuși stau la îndoială. Poate că nu era atât de simplă cheia aia?