Acești doi seniori, care locuiesc în Berlin, știu cum să-i impresioneze pe cei din jur cu ținutele pe care le poartă

Stilul și eleganța nu au vârstă.

Acești doi seniori, care locuiesc în Berlin, au un gust și un stil incredibil. Numele lui este Gunther Crabbenhöft, iar al ei este Britt Kanya. Pentru a-i descrie, lumea îi compară, adesea, cu un vin calitate, care devine mai prețios odată cu trecerea anilor.

1.

2.

3.

Sunt foarte buni prieteni și nu formează un cuplu, au vieți sociale cât se poate de active. Dansează cu orice ocazie, participă la diferite evenimente culturale.

4.

Ambii preferă ținutele extravagante, care sunt, în același timp, practice și comode.

5.

6.

Gunther și Britt pot arăta ca niște personaje din trecut sau din viitor.

7.

În tinerețe ea a fost dansatoare, iar el model. Odată trecerea anilor, ambii au reușit să își mențină stilul, eleganța și dragostea pentru artă și viață.

8.

9.

Pentru ei aceasta este o rutină plăcută.

10.

Îmbrăcămintea de calitate este pentru a fi purtată la serviciu, la o întâlnire sau la o plimbare.

11.

12.

Deși nu au studii în domeniul modei, au un bun gust și experiență personală.

13.

14.

În timpul liber citesc reviste de modă, pentru a ține pasul. 

15.

Gunther îi înțelege pe oamenii care aleg să se îmbrace simplu și nu le pasă de felul în care arată. Dar lui îi place să iasă în evidență cu ajutorul ținutelor și a diverselor accesorii.

16.

17.

Oriunde își fac apariția reușesc să atragă toate privirile asupra lor datorită ținutelor sofisticate sau chiar excentrice.

18.

Gunther este un spirit rebel și caută în permanență senzații noi.

19.

Este uimitor că și după pensionare și-au păstrat dragostea pentru frumos și artă, pe care reușesc să o transmită prin intermediul ținutelor originale.

20.