9 ustensile de bucătărie care păreau foarte necesare înainte de a le cumpăra, dar care s-au dovedit a fi inutile

Există multe ustensile și aparate care, s-ar părea, ar trebui să faciliteze procesul de gătit. Însă, din păcate, multe dintre aceste „ajutoare” sunt sortite să se înghesuie ani de zile în colțurile pe rafturi.

Iată care dintre aceste obiecte ar trebui aruncate pentru a nu ocupa spațiu util.

Cuțitul de pâine din seturile standard.

Deoarece produsele de panificație ajung cel mai adesea în bucătăria noastră deja tăiate, acest cuțit nu mai este folosit. De asemenea, trebuie luat în considerare faptul că aceste cuțite din setul standard taie adesea prost. Dacă aveți totuși nevoie de un cuțit special pentru pâine, este mai bine să-l cumpărați separat.

Tăietor de fructe și legume.

Cât de des aveți nevoie de fructe și legume tăiate perfect, dacă nu lucrați într-un restaurant sau ești un blogger alimentar?

Separator de ouă.

Putem separa mult mai repede albușul de gălbenuș cu ajutorul cojilor sau a unei sticle de plastic.

Foarfece pentru verdeață.

Mulți sunt nemulțumiți de faptul că aceste foarfece nu taie tulpinile și frunzele moi, ci le mototolesc. Pentru ca să funcționeze impecabil, lamele trebuie să fie bine ascuțite, însă este imposibil să ascuțim astfel de foarfece acasă.

Tocător din sticlă.

Aceste tocătoare par a fi soluția perfectă: sunt rezistente, igienice, frumoase. Dar care sunt dezavantajele lor? În primul rând pot fi periculoase: chiar și pentru bucătarii cu experiență, alimentele pot aluneca pe suprafața de sticlă și, în loc de roșii sau castraveți, cuțitul poate ajunge la degete. În al doilea rând sunt „gălăgioase”: cuțitul bate în sticlă. În al treilea rând, din cauza contactului frecvent cu sticla tare, cuțitele se tocesc mai repede.

Este mult mai practic pentru legume, fructe, produse de panificație să folosiți tocătoare din lemn tare precum arțar sau stejar. Chiar dacă se uzează, este suficient să șlefuiți suprafața cu șmirghel, să clătiți și să înmuiați cu ulei special. Pentru carne și pește, este mai bine să folosiți tocătoare din plastic și să le schimbați pe măsură ce se uzează.

Lingură pentru miere.

Dezavantajul acestei linguri sunt că poate fi folosită doar pentru mierea lichidă. Prin urmare o linguriță obișnuită este mult mai practică.

Tel de mână.

Aproape fiecare persoană are un astfel de tel în bucătărie, dar în ultima vreme folosit tot mai des mixerul, blenderul sau robotul de bucătărie, care înlocuiesc perfect acest tel. Iar pentru a bate ouăle pentru o omletă sau pentru a amesteca ingrediente uscate putem folosi o furculiță obișnuită.

Set de linguri de măsurat și pahare.

Lingurile și paharele de măsurat dau iluzia de precizie, dar în fiecare casă există linguri și lingurițe, căni pentru multicooker, care nu sunt cu nimic mai rele. Dacă pentru o anumită rețetă numărul de ingrediente măsurate este cu adevărat important, atunci volumul va fi indicat în grame și mililitri. Deci are sens să păstrați un set întreg de astfel de linguri?

Ciocan pentru carne. 

Pentru a bate carnea trebuie să depunem efort și, pe lângă aceasta, facem zgomot. Prin urmare, un aparat pentru frăgezirea cărnii este mult mai comod: silențios si compact. La folosire o bucată de carne nu își pierde forma, iar după tratamentul termic devine fragedă și suculentă.