Astăzi chiar și într-un supermarket obișnuit găsim foarte multe produse sigure pentru îngrijirea părului. Chiar dacă în trecut nu a existat o asemenea varietate, asta nu înseamnă că strămoșilor noștri nu le-a păsat de frumusețea părului lor.
Am aflat câteva metode de îngrijire a părului pe care le foloseau femeile din trecut.
Foloseau cărămidă pentru creșterea părului.
Într-o colecție anonimă de la mijlocul secolului al XVII-lea există un remediu pentru creșterea părului: ceară galbenă proaspătă și cărămidă roșie zdrobită.
Aranjarea părului cu excremente de rândunică.
Pentru a da coafurii forma dorita foloseau doar produse naturale. În Renașterea timpurie părul era coafat cu excremente de rândunică și grăsime de șopârlă.
Își spălau părul cu cenușă.
Vechii locuitori ai insulei indoneziene Java ardeau tulpini de orez și înmuiau cenușa în apă și o lăsau peste noapte. După care își clăteau părul cu această soluție și la final aplicau ulei de cocos.
Purtau bonete pentru a-și proteja părul de șobolani.
Pe vremea lui Shakespeare și a reginei Elisabeta I femeile foloseau untură pentru a-și aranja buclele rebele. Din cauza acestei metode doamnele erau nevoite să doarmă cu bonete pe cap pentru a-și proteja părul de șobolani.
Riscau foarte mult în timpul epilării.
Femeile din Egiptul antic și Imperiul Roman își îndepărtau părul de pe corp. Se presupune că epilarea cu zahăr, spre exemplu, era practicat chiar de Cleopatra. Dar existau și alte metode – mult mai periculoase. Din secolul al XVI-lea până în jurul anului 1930 se folosea un mineral special – orpimentul, sulfura de arsenic.
Își vopseau părul cu plumb și vitriol.
Deoarece societatea europeană nu accepta părul cărunt și roșcat multe femei își vopseau părul întunecat. Foloseau pentru aceasta miere și coji de nucă verde, cât și metode mai puțin naturiste cu plumb, acid azotic și ulei de vitriol.
Își spălau părul o dată pe an.
Scriitorul englez din secolul al XVII-lea John Evelyn a recunoscut că își spăla părul o dată pe an folosind apă caldă și un decoct de ierburi parfumate. Se știe că în secolul al XIX-lea s-a acordat mai multă atenție igienii. În „The Complete Guide to the Art of Dressing”, publicat în 1830, autorul le recomanda domnilor să-și tundă părul o dată pe lună și să-și spele părul în funcție de sezon – o dată la 2 săptămâni vara și o dată pe lună iarna.
Înlocuiau spălarea cu pieptănarea.
În Anglia, la începutul secolului al XVII-lea, doamnele își curățau părul cu o cârpă. După aceea își puneau pe spate o pelerină specială care le proteja hainele de murdărie. Și după aceea își pieptănau părul.
Pieptene era un instrument multifuncțional care le ajuta să scape de murdărie, păduchi și mătreață. Existau mai multe tipuri de piepteni: de lemn, de os, carapace de țestoasă etc.
Foloseau perii pentru a scăpa de mătreață.
La sfârșitul secolului al XIX-lea a apărut peria electrică de păr a Dr. Scott. Apropo, nu era electrică, ci doar avea niște bare de fier. Publicitatea afirma că peria elimină mătreața, încărunțirea părului și redă o stare de bine.