8 secrete de frumusețe din trecut, care vă vor lăsa fără cuvinte

Chiar și acum, când rafturile magazinelor sunt pline cu tot felul de produse de înfrumusețare și saloanele de înfrumusețare se găsesc la orice colț, îngrijirea personală nu este prea ușoară. Dar ce să spunem despre secolele trecute?

Femeile și bărbații din toate timpurile au încercat să arate cât mai bine, deși au depus mult efort. Iar ingredientele pe care le foloseau ne lasă, uneori, fără cuvinte.

Albul sidefat al dinților se obținea cu ajutorul rozmarinului.

Chiar și în Evul Mediu, atât aristocrații, cât și țăranii cunoșteau elementele de bază ale igienei: își curățau dinții cu bețișoare și cârpe, iar pentru îndepărtarea plăcii foloseau o pastă de cărbune, sare și piper negru măcinat.

Pentru a avea dinții albi femeile amestecau cenușă din frunze de rozmarin cu frunzele acestei plante, le înveleau într-o eșarfă și își curățau cu grijă dinții. Iar pentru a avea o respirație proaspătă mestecau frunze de mentă sau semințe de pătrunjel și cuișoare.

Pentru a avea o față strălucitoare foloseau praf de cretă și oțet.

În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea aproape toată lumea folosea machiaj: femei, bărbați și chiar copii. Pielea albă, moale, era considerată un adevărat semn al sângelui nobil. Pentru a obține acest efect foloseau diferite metode. Amestecul din praf de cretă, pudră de perle, albuș și oțet făcea fața moale și strălucitoare.

Din cauza stratului de cosmetice dens toate femeile semănau leit între ele. 

În secolul al XVIII-lea machiajul era dominat de două culori: alb și roșu. Fardul de obraz se făcea din lemn de santal, carmin sau șofran sălbatic. Pentru a obține consistența unei paste ingredientele se amestecau cu grăsime sau oțet. Aplicarea machiajului însemna un adevărat ritual.

Pe vremea marchizei de Pompadour stratul de produse cosmetice era atât de dens, încât era dificil să deosebești femeile una de alta. Dar reprezentantele aristocrației și ale nobilimii provinciale se machiau diferit. Primele își aplicau fardul de la colțurile ochilor până la marginea buzelor, iar celelalte își desenau cercuri pe obraji, care le subliniau tenul alb și strălucirea ochilor.

Sprâncenele se colorau cu funingine sau renunțau cu totul de ele.

Cu patru secole în urmă erau la modă sprâncenele în formă de semilună și întunecate la culoare (le vopseau cu cărbune, plută arsă, suc de soc sau funingine extrasă din lămpile cu ulei). Unele femei renunțau complet la sprâncene și le desenau.

Doamnele își înmuiau mănușile în hrean și zer. 

Degetele, mâinile și încheieturile femeilor erau întruchiparea frumuseții lor. Mâinile perfecte erau albe și fine. Mănușile se foloseau pentru a le proteja de privirile indiscrete și de vremea de afară. Unghiile lungi erau considerate vulgare, de aceea le tăiau scurt, în formă de oval și le pileau cu grijă.

Pentru a-și înmuia pielea mâinilor foloseau diferite soluții precum cea din castane zdrobite. Sau înmuiau mănușile în zer, suc de lămâie, oțet, apă de trandafiri, glicerină sau fulgi de ovăz și le puneau peste noapte.

Aplicau grăsime de urs pe păr.

Atât femeile cât și bărbații aveau mare grijă de părul lor. Existau foarte multe remedii care îi ofereau strălucire și frumusețe. Dacă apăreau semne de chelie, aplicau pe scalp grăsime de urs și apoi masau pielea cu o cârpă. Foloseau și ceapă, miere sau muștar.

Pentru ca părul să crească rapid și să fie moale aplicau un lichid special din untură și ulei de măsline. Pentru vârfurile despicate foloseau ulei de mirt sau un balsam din ceară de albine, miere și grăsime de urs. Părul se acoperea cu pudră, nu neapărat albă. Acesta putea fi maro, roz, oranj, albastră sau mov.

Pentru a-și înmuia buzele femeile foloseau ceară de albine.

Înainte de apariția balsamului de buze se foloseau diverse remedii naturale pentru buze. Pe atunci era la modă gura mică, cu buze pline, rotunde și moi.

Pentru a avea buze fine foloseau miere, ulei sau ceară. Exista chiar și o rețetă: untură, ceară de albine și ulei de lămâie. Pentru a reda culoarea buzelor domnișoarele secolului al XVIII-lea aplicau oțet sau foloseau ruj din carmin.

Doamnele își smulgeau părul de pe cap.

În secolul al XVIII-lea au existat niște reguli foarte stricte de frumusețe feminină: de la siluetă până la forma urechilor. Cele mai frumoase erau femeile care aveau capul mic și rotund, nasul împărțea fața exact în jumătate, iar fruntea era albă, netedă și deschisă. Dacă frumusețea naturală era ascunsă de păr încercau să scape de el.

Ce părere aveți despre aceste metode?