Majoritatea persoanelor, înainte de a-și renova locuința, se inspiră din imagini de pe Internet. Dar, de multe ori, rămân dezamăgite deoarece se dovedește că unele idei preluate, deși sunt frumoase, nu sunt practice.
Vă propune în continuare câteva idei frumoase pentru bucătărie, dar lipsite de practicitate.
Gresie de culoare neagră.
Pe suprafețele întunecate, atât lucioase, cât și mate se vede toate murdăria.
Rafturile deschise.
Rafturile deschise arată deosebit de elegant, dar, din păcate, se adună praf și murdărie care se curăță destul de greu.
Mobilă lucioasă de culori închise.
Aceasta arată foarte elegant și se curăță foarte ușor cu cârpe din microfibră. Există însă și dezavantaje, se vor vedea toate zgârieturile, amprentele și praful.
Absența ușilor.
Bucătăria fără uși va fi mai spațioasă și mai elegantă. Există însă o serie de dezavantaje: mirosurile vor pătrunde peste tot, în sezonul rece va fi mai rece, deoarece este mai greu de încălzit o încăpere mare. Și pe lângă asta, o bucătărie închisă este o altă cameră în care membrii familiei se pot bucura de spațiu personal.
Mesele din sticlă.
Chiar dacă arată minunat, acestea necesită o îngrijire specială, va trebui curățată foarte minuțios după fiecare utilizare. Au existat și cazuri în care sticla a explodat la contactul cu vasele fierbinți.
Dacă nu o veți curăța bine, suprafața mesei va arăta astfel:
Plasarea chiuvetei lângă geam.
Plasarea chiuvetei lângă fereastră are atât avantaje cât și dezavantaje. Este plăcut să ne bucurăm de peisajul de afară în timp ce spălăm vasele. În plus vom avea parte de mai multă lumină și se economisește și spațiu.
Însă un dezavantaj este că se va stropi geamul. De regulă uscătorul de vase este plasat deasupra chiuvetei. Dar dacă aceasta va fi aproape de fereastră, nu veți avea unde să instalați uscătorul și veți fi nevoiți să ocupați o parte din blat.
Chiuvetă de granit negru.
O chiuvetă neagră arată foarte elegant, dar va fi mereu acoperită cu pete, mai ales dacă apa de la robinet are un nivel ridicat de duritate.