“Adevăr nescris” – așa se numește seria de benzi desenate ale pictoriței Maria Guadarrama din Venezuela, care a reușit să îmbine armonios în lucrările sale umorul și gândurile filosofice profunde.
Iată ce spune Maria despre activitatea sa artistică: “Cred că lucrările mele sunt apreciate de oamenii cărora le place să iasă din propria carapace și să caute cauza primară a sentimentelor lor. E vorba de oameni introspectivi, sensibili și îndrăgostiți.”
Maria lucrează ca designer grafic în Santiago, Chile, dar se îngrijorează mult pentru ce se întâmplă în patria sa.
“Pe mine mă cuprinde disperarea și dezamăgirea, mai ales când mă gândesc la părinții mei care au rămas acolo.
În Venezuela eu lucram la una din revistele de vază. Dar întrucât revista era de stat, existau niște reguli foarte stricte în privința desenelor. Era inadmisibili să faci caricaturi despre politică, emigrație și economie.
Caricaturile mele erau cenzurate, poate pentru că au o mare putere. Căci desenele ne ajută să aflăm ceva nou, exact ca în copilărie. În general în America Latină există mulți pictori puternici și curajoși, mai ales în Argentina și Mexic.”
Maria spune că oriunde ar fi, se simte singuratică, dar visează la un viitor mai bun pentru patria sa, Venezuela. Ea publică pe propriul site multe benzi desenate dedicate situației din patria sa.
Iată desenele sale superbe despre viață și dragoste:
1.
Guada / Lifter
2.
Guada / Lifter
3.
Guada / Lifter
4.
Guada / Lifter
5.
Guada / Lifter
6.
Guada / Lifter
7.
Guada / Lifter
8.
Guada / Lifter
9.
Guada / Lifter
10.
Guada / Lifter
11.
Guada / Lifter
12.
Guada / Lifter
13.
Guada / Lifter
14.
Guada / Lifter
15.
Guada / Lifter
16.
Guada / Lifter
17.
Guada / Lifter
18.
Guada / Lifter
19.
Guada / Lifter
20.
Guada / Lifter
21.
Guada / Lifter
22.
Guada / Lifter
23.
Guada / Lifter
24.
Guada / Lifter
25.
Guada / Lifter
26.
Guada / Lifter
27.
Guada / Lifter
28.
Guada / Lifter
29.
Guada / Lifter