22 de curieri stângaci care au livrat, pe lângă comandă, nedumerire și un gust amar

Atunci când comandam ceva suntem într-un fel de așteptare plăcută. Ne imaginăm cum vom savura bucatele de la restaurantul nostru preferat, stând pe canapea sau cum vom despacheta un computer nou. Dar, din păcate, livrarea se transformă uneori într-un adevărat coșmar, iar unii curieri ar trebui chiar să-și caute un alt loc de muncă.

Livrare de pizza.

Mulțumesc, curierule! 

În timpul livrării s-a întâmplat ceva cu vitaminele. Cred că voi avea nevoie de un cuțit.

Curierul nu mi-a găsit casa și a decis să arunce comanda.

Croissantele noastre au ajuns în sfârșit.

Judecând după bandă și spumă, curierul a încercat să livreze computerul în siguranță. Dar ceva a mers prost.

„În timp ce soția adormea copilul în pat, am comandat pui. Curierul a pus coletul si a plecat. Iată cum arăta pachetul, iar în loc de 10 aripioare erau doar 9. 

Mi-au livrat o lampă îndoită. Din fericire am putut cere alta gratuit. Dar și a doua oară mi-au livrat una îndoită.

Am primit notificare că pachetul a fost livrat. Am ieșit afară, dar nu era nimic. M-am uit la fotografia primită de la curier și iată ce am văzut. 

Consola mea de jocuri a fost livrată de poliție pentru că au găsit-o în niște tufișuri. 

Curierul a lăsat comanda afară, chiar dacă era lapoviță. 

Serviciul de livrare mi-a trimis o confirmare cu fotografie. Când am ajuns acolo, pachetele dispăruseră. 

Pe plic, cu litere albastre uriașe, scrie: „Fotografii, nu îndoiți”. Mulțumesc serviciului de livrare!

Am comandat un monitor scump, dar, când a sosit curierul, nu era nimeni acasă. Iată unde l-a lăsat. 

Imaginați-vă surprinderea mea când curierul lasă comanda la ușă și fuge. Apoi am văzut că a vărsat băutura pe sandviș.

Toată săptămâna mi-am dorit să mănânc pizza. Și în sfârșit am comandat. Curierul mi-a adus-o, i-am dat și bacșiș. Dar iată ce era înăuntru!

Curierul mi-a livrat discul de vinil!

Am comandat pentru prima dată cafea rece. Când a adus comanda, curierul s-a uitat drept în ochi fără pic de jenă. Doar a ridicat puțin din umeri. Și apoi mi-a dat asta. 

De ce sunt curierii atât de dornici să pună mâncarea chiar în fața ușii? Cum ar trebui să deschid ușa pentru a lua comanda?

Mi-au livrat bagheta.

Curierul i-a rugat pe copiii săi să ne livreze comanda.

Am comandat limonada cu fructe de pădure. Curierul mi-a dat-o de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Eu însă am observat imediat că nu era ceea ce am comandat. Î-am spus despre asta, iar el mi-a răspuns că au rămas fără fructe de pădure.

Ați avut și Dumneavoastră parte de astfel de „surprize”?