Fiecare dintre noi a nimerit, măcar o dată în viață, în situații jenante. Fie că a căzut în fața tuturor, i s-a rupt tocul ori fermoarul de la haine. Dacă noi putem uita ce ni sa întâmplat, atunci astfel de întâmplări ale vedetelor riscă să ajungă imediat pe Internet. Și aici există 2 opțiuni: își fac griji ori tratează situația cu umor.
La premiera filmului „Beowulf” Angelinei Jolie i s-a lipit gumă de mestecat de încălțăminte. Dar de îndată ce vedeta a zâmbit, toată lumea a uitat de acest lucru.
Dakota Johnson nu a ținut cont de lungimea rochiei, dar, când a nimerit în această situați incomodă, a reacționat cu umor.
Geanta lui Sarah Jessica Parker s-a rupt înainte ca vedeta să pășească pe covorul roșu, iar fotografii au surprins acest moment.
După cum era planificat, prezentatorul TV Tom Bergeron trebuia să o țină în brațe pe Heidi Klum.
Dar s-a întâmplat ceva și modelul a ajuns pe podea.
Emma Watson nu reușea să se descurce cu această rochie, iar prietenii săi Rupert Grint și Daniel Radcliffe i-au venit în ajutor.
În timp ce își amprentele mâinilor pe Hollywood Boulevard, Emma Thompson și-a pierdut echilibrul și a căzut în fața mulțimii.
Apoi actrița s-a întins pe podea și, după ce s-a ridicat, a zâmbit și mai larg.
Fermoarul rochiei lui Elizabeth Banks s-a rupt în timp ce poza pe covorul roșu.
Judecând după reacția actriței, acest lucru nu a deranjat-o deloc.
Urcând pe scenă, Sharon Stone s-a încurcat în tivul rochiei și avea să cadă. Dar vedeta și-a îndreptat cu grație ținuta și și-a continuat drumul.
Elsa Hosk nu poate doar să meargă frumos pe pistă, ci și să ridice cu grație un cercel căzut și să continue să pozeze.
Lui Ashley Graham rochia i-a jucat o glumă crudă: modelul a călcat pe tiv și s-a împiedicat. Dar continuat să le zâmbească reporterilor.
Fusta lui Sarah Hyland a alunecat în jos, descoperindu-i lenjeria. Dar actrița a continuat să le zâmbească fotografilor.
Donatella Versace, ca o adevărată doamnă, a reacționat zâmbind la ploaia neașteptată și la rochia udă.
În timp ce cobora scările, Hayden Panettiere s-a încurcat în faldurile rochiei și aproape că și-a pierdut echilibrul. Dar vedeta a râs de cele întâmplate.
Gwyneth Paltrow a uitat să scoată eticheta de preț de pe pantofi.
Dar cui nu i se întâmplă?
Helen Mirren a fost ajutată de colegul său Bruce Willis să-și ridice cercelul.
Lui Cameron Diaz i s-a rupt tocul în cel mai nepotrivit moment, dar actrița, fără să se gândească mult, a pășit desculț pe covorul roșu și a făcut furori chiar și fără pantofii Louboutins.
Multe femei s-ar deranja să vadă o femeie purtând o rochie ca a lor. Dar J. Lo a arătat că este o adevărată divă și nu-și face griji pentru fleacuri.