17 fotografii uimitoare în care vedem cum arată cu adevărat Arctica, pe care mulți și-o imaginează ca pe un Mordor acoperit de zăpadă

Arctica este o regiune care ocupă un teritoriu imens, fiind amplasată pe mai multe continente și țări. Este prezentată, de obicei, ca un loc plictisitor acoperit de zăpadă, unde apar urși polari și foci.

Am decis să risipim, cu ajutorul următoarei selecții de imagini, mitul potrivit căruia vârful Pământului este un teritoriu plictisitor.

Toată lumea cunoaște urșii polari din Arctica, dar puțini au văzut flori pe acolo.

Ora 2:30 AM, soare după miezul nopții lângă Cercul Arctic.

Noapte de vară în Tromsø, Norvegia.

Am înotat în ocean lângă aisberguri.

Așa arată unul dintre cele mai nordice temple de pe planetă, care se află în Tromsø.

Orașul suedez Luleå în timpul unui festival.

Unul dintre cele mai nordice McDonald’s din lume se află  în orașul Rovaniemi din Laponia.

Bogățiile ascunse ale Groenlandei.

Dawson, nordul Canadei.

Am făcut o plimbare la ora 22:00 în Cercul Arctic.

Foarte puțini au văzut astfel de animale în Svalbard.

Așa arată Cercul Arctic vara.

Vederi uimitoare spre munții Alaska.

Acesta este Svalbard? Seamănă cu o imagine dintr-o carte de basme.

Distracție în Tromsø norvegian.

Undeva în sudul Groenlandei.

Așa arată una dintre cele mai nordice plaje de pe Insulele Lofoten.

Arctica este o regiune a Pământului care cuprinde tot ceea ce se găsește în jurul Polului Nord și care se găsește la nord de Cercul Arctic. Cuprinde uscat, apă, zăpadă și gheață incluzând Oceanul Arctic și porțiunile cele mai nordice ale Groenlandei (parte a Danemarcei), Islandei, Norvegiei, Suediei, Finlandei, Rusiei, Statelor Unite ale Americii (statul Alaska) și Canadei.

Ați fost vreodată în Cercul Arctic?