16 exemple care ne arată că viața a două animale sub același acoperiș este, în același timp, o dramă și o comedie

Chiar și pentru oamenii care știu să comunice și pot găsi compromisuri nu este ușor să se înțeleagă între atunci când locuiesc sub același acoperiș. Dar cum rămâne cu animalele noastre de companie? Este destul de complicat, mai ales când noul patruped apare mai târziu.

Nu le atinge, acestea sunt jucăriile mele!  

Sunt frați și se iubesc, dar uneori relația dintre ei arată așa.

Le dăm, de fiecare dată, bucăți de pizza. Și de fiecare dată se ceartă.

De ce nu vrea să se joace cu mine?

Iată cum se distrează pisicile noastre.

Iată cum arată viața sub același acoperiș.

Iată reacția câinelui nostru când a văzut cățelușul pe care tocmai l-am adus acasă. 

După ce au distrus scaunul, se odihnesc pentru a avea puteri pentru următoarea următoarea cursă.

Calmul câinelui în această situație nu poate fi decât de invidiat.

Dacă vrei să o mângâi, mai întâi trebuie să ai de-a face cu mine.

Îi place să se întindă și nu-i pasă dacă mai este un câine care doarme liniștit.

Fiecare dorește să stea cât mai sus.

Începe să se plângă și să cheme în ajutor.

Fiecare își exprimă dragostea în felul său.

Privirea lui spune: „De ce am parte de una ca asta?”

Iată cum arată relația cu rudele cele mai apropiate.

Să ai un animal de companie este o provocare, dar și garanția faptului că nu vei avea niciodată o viață plictisitoare.

Cum se comportă animalele Dumneavoastră de companie? Se înțeleg între ele sau nu prea? Așteptăm cu nerăbdare să ne scrieți în comentarii!