Fiecare persoană a simțit, cel puțin o dată în viață, ce înseamnă renovarea locuinței.
De aceea intenția de a pune capăt acesteia cât mai curând posibil este de înțeles, cu toate că în unele cazuri nu este prea bine să ne grăbim, mai ales atunci când vine vorba de alegerea meșterilor care ne pot decepționa.
Iată cum arată dușul din apartamentul nostru.
Acești meșteri au „mâini de aur”!
Se vede imediat că meșterii au lucrat „conștiincios”.
Încă funcționează, dar în cazul în care se va defecta, este puțin probabil să se repare.
Am rămas fără cuvinte!
Tavanul a căzut la momentul nepotrivit.
Această scară nu este pentru perfecționiști!
A cui oare a fost această idee?
Pe lângă faptul că l-au pus greșit, au găsit și cel mai nepotrivit loc, deși există foarte mult spațiu în jur.
Un adevărat profesionist!
Aceasta este unica priză din bucătărie, folosiți-o cum știți.
Scuzați, cum aș putea închide ușa?
Cât de vesel zboară această perdea ușoară. Au făcut-o intenționat?
Au dorită să iasă în evidență cu această ușă originală?
Oare nu a existat o altă modalitate de a instala aparatul de aer condiționat?
Robinetul nu se mai poate utiliza.
Atunci când apelăm la ajutorul unor constructori, așteptăm ca aceștia să-și facă munca rapid și calitativ. Dar, din păcate, există meșteri care pot strica totul, iar cele mai absurde greșeli nu sunt din cauza lipsei de profesionalism, ci din cauza neatenției sau a excesului de zel. Să nu uităm: orice greșeală, oricât de mică, ar putea să ne facă proiectul praf!