15 sfaturi înțelepte ale unui psiholog care îți vor face ziua mai frumoasă

Ei bine, câți dintre noi nu au fost implicați cel puțin măcar o dată în viață în conflicte? Din păcate viața ne arată că oricât am încerca să evităm aceste situații conflictuale, ele se repetă și ne este foarte greu să le ignorăm, chiar dacă am încerca.

Mihail Litvak, unul dintre psihologii și psihoterapeuții medicali recunoscuți la nivel internațional, a dezvoltat și a fost primul care a aplicat în practică sistemul de soluționare a conflictului denumit „aikido psihologic”.

Concluziile la care a ajuns în urma numeroaselor studii și a practicii sale ne uimesc si ne scot din rutina zilnică. Scopul principal al acestui concept este de a învăța să înțelegi oamenii și pe voi înșivă.

Îți prezentăm 15 sfaturi care te vor ajuta să rezolvi multe probleme din viață:

• Fericirea este un „efect secundar” al unui mod organizat al activităţii.

• Roade piatra înțelepciunii, dar nu grumazul aproapelui tău, dacă tot ai dorința de a roade ceva.

• Dacă o persoană nu poate spune nimic bun despre sine, dar vrea să spună ceva, ea începe să spună lucruri rele despre alții.

• Nu cunosc calea spre succes, dar știu că calea către eșec este o dorință de a mulțumi tuturor.

• Fă ce vrei și nu cere permisiunea cuiva. Vei fi refuzat.

• Este mai bine să comunici cu o carte bună decât cu o persoană goală.

• Este frumos să vorbești cu prietenii, dar este util să faci asta și cu dușmanii.

• Capacitatea de a iubi și de a tolera singurătatea este un indicator al maturității spirituale. Cele mai bune lucruri le faci doar când ești singur.

• Nu există logică masculină sau feminină, există o îndemânare sau incapacitatea de a gândi cu înțelepciune.

• Există un singur motiv valabil pentru ruperea relațiilor și concedierea de la locul de muncă – imposibilitatea creșterii personale în condițiile predominante.

• O persoană imatură știe adesea, dar nu știe cum. Să fii matur nu înseamnă numai să știi ceva, dar să știi și cum să rezolvi acel ceva. De aceea, o persoană imatură critică, iar o persoană matură o face.

• Împărtășește bucuria ta și cu prietenii și cu dușmanii. Prietenul se va bucura, inamicul va fi afectat.

• Nu alerga după fericire, ci caută acel loc unde trăiește fericirea și atunci ea singură va veni la tine. Pot să îți dau un indiciu unde se află acel loc – tu ești acela, iar drumul spre acel loc este dezvoltarea la maxim a calităților personale.

• Dacă vrei să-i demonstrezi cuiva ceva – înseamnă că trăiești de dragul acelei persoane. Dacă trăiești pentru tine, atunci nu ești nevoit să îi dovedești nimic nimănui.

• Visele – vocea posibilităților noastre. De exemplu, eu nu vreau să fiu interpret de operă. Nu am nici voce, nici auz muzical. Dar dacă aș fi visat să devin interpret de operă, prin urmare, ar fi un rezultat al abilităților mele și aș încerca din răsputeri să ajung interpret de operă.

error: Content is protected !!