15 scări atât de prost proiectate încât nici nu ar trebui să pășim pe ele

Scările sunt concepute pentru urcare și coborâre, așa că ar trebui să fie cât mai sigure și comode. Indiferent dacă locuiți într-o casă cu două etaje, lucrați la etajul cinci al unei clădiri de birouri sau frecventați centre comerciale, este puțin probabil să vă fi gândit vreodată la câte trepte urci zilnic. Dacă v-ați întrebat vreodată care sunt cele mai periculoase și înfricoșătoare scări din lume, atunci ați găsit informația necesară.

Este nevoie de mult curaj pentru a urca aceste trepte! Vârful Tijuca, Rio de Janeiro.

M-am împiedicat pentru că am crezut că mai am de făcut un pas.

Scară din Machu Picchu.

Nu doar peisajele fantastice sau arhitectura unică lasă impresii puternice asupra turiștilor oriunde în lume, ci și scările pe care aceștia urcă sau coboară le pot rămâne pentru totdeauna în amintiri.

Cea mai „originală” scară.

Această scară pare a fi foarte alunecoasă.

Scările care duc spre vârful muntelui Snowdon, North Wales, Marea Britanie.

Cea mai nereușită scară. 

„Eu, cu siguranță, nu voi urca!”

Încercați să coborâți aceste trepte. 

În mod clar, Peru nu este foarte încântat de turiști. O altă scară către Machu Picchu.

Mai bine nu încercați să coborâți pe aici! 

Pentru ce acrobați a fost creată această scară?

Doar uitându-mă la această scară încep să-mi tremure genunchii!

Trebuie doar să încerci să sari, exact ca în jocurile video.

Oare cine a construit această scară? 

„Aveți grijă pe unde călcați!” Sunt abrupte, înguste, în spirală, alunecoase, scurte sau lungi. Acestea sunt, cu siguranță, unele dintre cele mai periculoase scări din lume.