15 persoane norocoase, care nu și-au planificat întâlniri speciale, dar viața a decis pentru ele

Întâlnirile neașteptate ne rămân mult timp în memorie, mai ales când reușim să le fotografiem.

Eroii din următoarea selecție de imagini vă vor reîncărca cu emoții pozitive pentru întreaga zi.

Am salvat acest raton, pe care l-am găsit în curtea mea. Am aflat că avea, pe atunci, doar 6 săptămâni.

Mi-am găsit, la birou, sufletul pereche. 

O surpriză neașteptată de care am avut parte în timpul unei călătorii cu metroul! 

L-am întâlnit pe baschetbalistul Shaquille O’Neill. Voiam să precizez că înălțimea mea este de 182 cm.

Locuiesc lângă mare și iată ce se întâmplă de fiecare dată când las ferestrele deschise. Pescărușii îmi fură mereu mâncarea pe care o las pe masă. 

Îmi beau cafeaua de dimineață în compania acestui păun.

Aceste personaje au reușit să îi înveselească pe toți trecătorii.

Acest pui a căzut din cuib și l-am pus la loc. 

Cai sălbatici în curtea vecinului meu. 

Am surprins acest moment frumos în timp ce așteptam tramvaiul. 

Surpriza acestei zile.

Iată pe cine am văzut astăzi!

O întâlnire neașteptată. 

Aceasta este Cruella De Vil!

S-a așezat să se odihnească puțin pe telefonul meu.

Fraților noștri mai mici le place să apară în cele mai neașteptate clipe și locuri. Îi putem găsi în casă, în drum spre serviciu, la birou sau pur și simplu pe drum. Animalele nu încetează niciodată să uimească oamenii cu vizitele lor inopinate, lăsându-i uneori fără cuvinte.

Ați avut și Dumneavoastră parte de astfel de întâlniri neașteptate? Cum ați reacționat? Așteptăm cu nerăbdare să ne scrieți în comentarii!