15 fotografii captivante cu nori! Natura este desăvârșită!

Fascinant, uimitor, încântător și multe alte epitete pot fi inventate pentru a aborda această măreție a cerului!

Frumusețea norilor, dar și furia lor, au dat naștere, de-a lungul istoriei, mai multor legende și mituri. Oamenii sunt fascinați de formele lor mereu schimbătoare și de nuanțele fascinante pe care le capătă datorită luminii.

Avem tendința să credem că norii sunt ușori, pufoși și plutesc cu ușurință pe cer, dar și acesta este unul dintre miturile create în jurul lor. De fapt norii conțin milioane de litri de apă și pot cântări cât 100 de elefanți.

Norii sunt adevărate bijuterii ale cerului, sunt accesoriile ce pun în valoare frumusețea acestuia. Uneori aceștia au niște forme banale, alteori au forme speciale, impresionante, pe care le putem asemăna foarte ușor cu diferite lucruri. Pe lângă norii obișnuiți, pe care îi vedem cât se poate de des, condițiile meteo din anumite zile pot duce la formarea unor nori cu totul deosebiți, care par de pe o altă planetă.

Uneori se scaldă în lumina soarelui, dând naștere unor mici jocuri de culori și contraste impresionante.

Fotografiile din această colecție arată cât de puțin știm despre lumea în care trăim. Planeta noastră ne face în fiecare zi martorii minunilor sale. Natura, ca un artist adevărat ne surprinde cu fenomene ciudate, misterioase, inexplicabile, dar foarte frumoase. Ne demonstrează cât de mici suntem în comparativ cu ea.

Veți fi surprinși de aceste imagini care reprezintă niște nori cu adevărat uimitori!

1. 

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

Care imagine v-a impresionat cel mai mult? Scrieți-ne în comentarii!

error: Content is protected !!