15 exemple de reparații soldate doar cu probleme! 

Scopul oricărei reparații este confortul – să fie locuința mai curată, mai frumoasă și mai plăcută. Chiar este atât de dificil, să se facă o reparație? Nu e complicat deloc, dacă n-ar exista factorul uman notoriu, care foarte simplu poate crea probleme chiar din senin. Apoi, după toate ce s-a întâmplat, apare doar un gând – de ce am început această nenorocită reparație? Dar această experiență va fi foarte utilă în viitor. Când va începe următoarea renovare, alegerea meșterilor va fi efectuată cu mare atenție.

1. ”Probabil, când au măsurat, au scăpat ceva din vedere. Acum mă deranjează tare!”

2. Încălzirea prin pardoseală este deja secolul trecut.

3. Niște cercuri misterioase au apărut pe gresie.

4. Dulapurile s-au dovedit a fi destul de adânci.

5. Cu timpul totul se va uni și va fi frumos…

6. Nu râdeți! Poate într-adevăr nu era altă cale de a face asta!

7. Bine că, cel puțin, nu a căzut în timp ce familia lua masa.

8. Întrerupătorul din dreapta este pentru această cameră, iar cel din stânga e pentru cea de după perete.

9. Parcă și zăvorașul este, dar nu poate fi închis.

10. Acoperiș de eșec.

11. A fost odată o priză comodă. Și acum e tot acolo, dar deja ce rost mai are?

12. Pare o invazie extraterestră, ci nu o instalație cu panouri solare.

13. O soluție dură de instalații sanitare, chiar de la profesioniști.

14. În partea de jos e îngust, iar cea de sus e lată…Ah, ce constructori iscusiți!

15. ”Trebuie să înțelegeți că electricitatea este un lucru delicat!”

Ați avut și dvs ghinionul să angajați astfel de profesioniști? Așteptăm comentariile cu drag.