13 fotografii din culisele filmului „Titanic” – producția deja niciodată nu va fi aceeași pentru dvs!

Filmul „Titanic”, 1997, a câștigat 11 premii Oscar și timp de 12 ani a păstrat titlul de cel mai bun film din istoria cinematografiei, fiind detronat de „Avatar”, al aceluiași regizor.

Vă prezentăm, în continuare, câteva imagini inedite din culisele producției, care ne arată cum au fost filmate cele mai complicate și dramatice scene din acest film.

1. Nava imensă.

„Titanic” a fost filmat aproape în întregime fără utilizarea graficii, fiind utilizate modele reale de nave, doar că de dimensiuni mai mici.

2. Munca grea a cascadorilor.

Aceasta a fost una dintre cele mai dificile scene din film. Filmarea a fost posibilă doar după ce a fost fixată întreaga structură.

În unele locuri, în loc de oameni, erau folosite manechine, dar și cascadori. În consecință cel puțin trei persoane, după cum au recunoscut ulterior regizorii, au suferit din cauza fracturilor după ce au căzut în timpul filmării acestei scene.

3. Încă nu au dansat, dar erau deja obosiți.

Filmările îi extenuau pe actori, așa că își mai permiteau și câte o clipă de răgaz.

4. Dar când ajunge momentul dansului, chiar și regizorul dansează împreună cu ei.

Cameron nimerește destul de des în cadru, deoarece verifică meticulos procesul de filmare.

5. O adevărată dramă!

În film această scenă pare foarte dramatică, însă în realitate nu este chiar așa.

6. Înalta societate? 

În timp ce restul actorilor încearcă să se concentreze, Kate Winslet se distreză, făcând diferite grimase.

7. Repetițiile.

În acest cadru, care surprinde momentul repetiției uneia dintre cele mai faimoase scene ale filmului, totul arată „perfect”. În primul rând apare doar o bucata de corabie. În al doilea rând afară era destul de rece și actrița a fost nevoită să îmbrace paltonul și în al treilea rând aceasta nu este Kate Winslet, ci dublura sa.

8. Ultimele instrucțiuni.

Cameron s-a ocupat personal de această scenă.

9. Apa până la genunchi.

Ei bine, nu chiar până la genunchi, dar până la brâu.

10. Toată lumea era în apă.

Toți erau uzi, chiar și artiștii de make-up, care erau uneori nevoiți să corecteze machiajul actorilor.

11. „Călirea organismului” cu ajutorul apei.

James Cameron este foarte atent la detalii, de aceea filmările au fost realizate în apa rece a oceanului. Dar pentru ca actorii să nu se îmbolnăvească, ca adevărate victime ale naufragiului, pe platou erau căzi cu apă fierbinte, unde se puteau încălzi.

În plus toți actorii au purtat costume speciale. Însă Kate Winslet, fiind îngrijorată de felul în care va arăta pe ecran (ea considera că are kilograme în exces) a renunțat la costum, fiind unica. Din această cauză s-a îmbolnăvit de pneumonie.