11 reguli ale modei pe care ar fi bine să le dăm uitării

Pe lângă regulile impuse de modă mai există și unele stereotipuri care nu funcționează în permanență. De aceea, înainte de a ține cont de unele interdicții, ar fi bine să ne informăm care sunt tendințele modei.

Vă propunem în continuare 11 reguli care v-ar putea împiedica să vă exprimați individualitatea.

1. Imprimeurile nu se combină între ele.

Acest lucru nu este adevărat. Mai mult, aceasta este o regulă foarte plictisitoare, care vă împiedică să creați ținute originale și elegante. Dungi și buline? Flori și dungi? Leopard și buline? Da! Nu ar trebui să vă fie frică de combinațiile de imprimeuri, deoarece aceasta este cea mai rapidă modalitate de a crea o ținută sofisticată și originală.

2. Fustele Maxi li se potrivesc doar femeilor înalte.

Un alt mit. Este suficient să vă ajustați fusta pe corp și veți arăta impecabil.

3. Încălțămintea fără tocuri se potrivește doar cu ținutele de fiecare zi.

Această regulă este depășită. Dacă ținuta este bine gândită, accentul este pus corect, atunci puteți purta încălțăminte fără tocuri chiar și seara.

4. Leggings sunt doar pentru sport.

Conform ultimelor tendințe, îi putem purta chiar și la serviciu sau pentru a merge la o întâlnire.

5. Paietele sunt doar pentru ținutele de seară.

Nu este chiar așa. Puteți purta îmbrăcăminte cu un decor discret din paiete chiar și ziua la o cafenea sau la cinema.

6. Lenjeria nu trebuie să fie vizibilă.

Da, este corect. Cu toate acestea designerii continuă să creeze bluze și cămăși din stofe transparente. Dar cum să le purtăm? Să alegem lenjerie de culoarea bluzei ori să purtăm un top.

7. Femeile cu forme trebuie să evite hainele mulate.  

Nu este adevărat! Hainele largi, în formă de sac, nu se potrivesc absolut nimănui. Acestea vă vor adăuga vizual câteva kilograme în plus. Alegeți hainele în funcție de mărime și siluetă și veți arăta impecabil.

8. Culoarea neagră nu este pentru vară.

Ce importanță are anotimpul? Dacă vă place negru, purtați-l oricând. Este importantă calitatea stofei, nu culoarea.

9. Piesele vestimentare de bază trebuie să fie foarte scumpe.

Această afirmație nu este un mit sau greșeală, îmbrăcămintea de calitate este o investiție foarte bună, dar, în acest caz, există și unele nuanțe. Multe mărci, mai puțin cunoscute, oferă îmbrăcăminte de calitate la un preț redus.

10. Doamnele nu au ce căuta în magazinele unde se vând haine pentru bărbați.

O regulă prea categorică, dacă veți dori, veți găsi multe excepții. Unele piese universale precum tricourile, puloverele sau hanoracele le puteți cumpăra oriunde.

11. Geanta trebuie să se combine cu pantofii.  

Aceasta este o regulă învechită. Dacă optați pentru o ținută monocrom, atunci această regulă ar putea fi valabilă. Dar, în celelalte cazuri, geanta este un accesoriu separat, care poate fi combinat cu orice piesă vestimentară. Același lucru se poate spune despre încălțăminte.

După cum știți, fiecare regulă are și excepții. Și, pe lângă aceasta, regule există pentru a putea fi încălcate.